Conectează-te cu noi

Administraţie

Pensii speciale pentru primari și viceprimari? Vezi ce ne-au declarat reprezentanții Dejului

Publicat acum

pe

nunta de aur (5) morar costan primar

Primarii vor și ei pensii speciale, astfel că în Parlament a fost depus un proiect de lege în acest sens. Vezi mai jos ce au declarat pe acest subiect primarul Morar Costan și viceprimarul Aurelian Mureșan.

De aceste pensii speciale ar urca să beneficieze primarii, viceprimarii și preşedinţii şi vicepreşedinţii de Consilii Judeţene. Actul normativ prevede că pensiile speciale ale aleşilor locali se vor calcula după aceeaşi schemă ca şi ale parlamentarilor. Mai exact se înmulţesc lunile de mandat cu 0,55 la sută din ultima indemnizaţie brută. Evident, cei mai mulţi bani îi vor primi primarii cu cele mai multe mandate.

”Mulţi dintre cei care au îndeplinit sau îndeplinesc funcţiile de primar, viceprimar, preşedinte şi vicepreşedinte al consiliului judeţean au plecat din sfera de activitate privată, renunţând astfel la beneficii financiare mult mai consistente pentru a se pune în slujba comunităţilor locale”, se arată în expunerea de motive.

”Eu nu am comentat niciodată tot ce înseamnă sistemul de salarizare al primarului. Salariul unui primar, în sumă de aproximativ 3.500 lei în cazul meu, mi se pare puțin necorelat în tot ceea ce înseamnă responsabilitate la nivel de municipiu. Eu, în calitate de primar, nu au cerut niciodată să mi se facă vreo facilitate. Doresc într-adevăr o lege a salarizării unice pentru tot personalul din administrație, corelată cu responsabilitățile fiecăruia”, a declarat pentru Dej24.ro primarul municipiului Dej, Morar Costan.

”În mod normal principiul contributivității trebuie să fie pe primul loc. Nu sunt de acord cu pensiile speciale pentru niciun fel de tip de demnitar sau ales local. Aceștia sunt în funcțiile în care au ajuns pentru a își desfășura activitatea conform legii, fără privilegii speciale”, ne-a declarat și viceprimarul Dejului, Aurelian Mureșan.

Legea urmează să intre în dezbaterea Parlamentului.

Administraţie

Primăria Dej continuă intervențiile la spațiile verzi din oraș – FOTO

Publicat acum

pe

Primăria Municipiului Dej continuă în această perioadă intervențiile la spațiile verzi. În acest sens s-a intervenit la instituțiile de învățământ, locurile de joacă în cartierul 1 Mai și zona centrală prin cosirea ierbii, toaletarea gardului viu, repararea băncilor din jurul blocurilor și ecologizarea zonelor.

Intervențiile care se desfășoară în prezent în cartierul Dealul Florilor, pe străzile Ecaterina Teodoroiu și Crângului, vor continua în următoarea perioadă cu zona Baltă și se vor extinde treptat în tot cartierul.

Continuă să citești

Administraţie

Primăria Dej, licitație pentru închirierea parcărilor amenajate din cartierul Dealul Florilor

Publicat acum

pe

Primăria Municipiului Dej organizează o nouă licitație publică privind închirierea parcărilor amenajate situate în cartierul Dealul Florilor (locuri rămase libere după licitaţii).

Caietul de sarcini poate fi ridicat de la sediul Primăriei Municipiului Dej, camera 35 – Serviciul Tehnic, începând cu data de 14 mai 2018.

Data limită de depunere a ofertelor – vineri, 18 mai, ora 10:00.

Evaluarea ofertelor se va face luni, 21 mai, cu începere de la ora 11:00.

 

FOTO – Arhivă

Continuă să citești

Administraţie

Dezbatere publică la Primăria Dej – PUD extindere construcție spații comerciale și birouri pe strada Vâlcele

Publicat acum

pe

Primăria Municipiului Dej, Direcția Tehnică, Serviciul de Urbanism și Amenajarea Teritoriului, în conformitate cu prevederile Legii nr. 350/2001 privind amenajarea teritoriului și urbanismul și a Legii nr. 52/2003 privind transparența decizională în administrația publică, anunță DEZBATERE PUBLICĂ – CONSULTAREA POPULAȚIEI cu privire la documentațiile:

1. PUD – în vederea executării lucrărilor de: Extindere construcție P+E – realizare spații comerciale și birouri, compartimentări, str. Vâlcele, nr. 36C , inițiator Voicinco Daniela Sorelle.

Scopul elaborării documentațiilor de urbanism este de a reglementa modul de construire al construcțiilor menționate.

Ședința de dezbatere publică va avea loc la Primăria municipiului Dej, sala de ședințe a Consiliului Local, joi, 11 mai 2018, ora 12.

Documentația tehnică și referatul Serviciului de urbanism se pot consulta la sediul Primăriei Municipiului Dej, camera 38.

Observațiile și sugestiile vor fi transmise în scris la sediul Primăriei Municipiului Dej, pe site-ul Primăriei Municipiului Dej sau pe e-mail primaria@dej.ro, până la data de 10 mai 2018.

 

FOTO – Arhivă

Continuă să citești

RECLAMĂ

loading...

Facebook

PUBLICITATE

CAUTĂ CE TE INTERESEAZĂ

Web Doar pe Dej24.ro

DONEAZĂ

Dacă doriți să sprijiniți financiar Dej24.ro, CLICK pe butonul de mai jos pentru a dona orice sumă de bani.

PARTENER

Cele mai populare