Conectează-te cu noi

Ştiri din zonă

De 1 Mai, peste 500 de polițiști asigură ordinea și liniștea în județul Cluj

Publicat acum

pe

Politistii dejeni martisoare femei  (4)

În perioada minivacanţei de 1 Mai, poliţiştii din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Cluj desfăşoară, pe raza judeţului, numeroase acţiuni şi controale, precum şi filtre rutiere, pentru a preveni, depista şi combate faptele antisociale.

Poliţiştii de investigare a criminalităţii economice acţionează pentru combaterea evaziunii fiscale în domeniul comerţului cu produse alimentare de sezon, iar poliţiştii de investigaţii criminale desfăşoară activităţi pentru prevenirea faptelor care aduc atingere patrimoniului şi pentru depistarea persoanelor date în urmărire.

Poliţiştii rutieri acţionează, şi în această perioadă, pentru combaterea transportului ilicit de persoane şi mărfuri, precum şi pentru prevenirea altor abateri la regimul circulaţiei pe drumurile publice care pun în pericol siguranţa tuturor participanţilor la trafic. Poliţiştii de ordine publică, sunt prezenţi, de asemenea, în stradă pentru a preveni fapte care tulbură ordinea şi siguranţa comunităţii.

Ieri, 30 aprilie a.c., poliţiştii de investigare a criminalităţii economice au verificat legalitatea activităţii comerciale desfăşurată de către agenţii economici clujeni.

Pentru neregulile constatate, au fiind nevoiţi să aplice 31 de sancţiuni contravenţionale şi să confişte bunuri comercializate ilicit, de peste 3.000 de lei.

Pentru menţinerea ordinii şi liniştii comunităţii clujene, poliţiştii de ordine publică au fost nevoiţi să sancţioneze contravenţional 56 de persoane.

Poliţiştii de investigaţii criminale au constatat, ieri, cinci infracţiuni judiciare şi au pus în aplicare un mandat de executare a pedepsei. Urmăritul naţional, de 34 de ani, din Aşchileu, era condamnat la 1 an şi 6 luni de închisoare pentru furt.

În urma controalelor efectuate în trafic de poliţiştii rutieri, s-a impus aplicarea a circa 210 amenzi contravenţionale pentru abateri la regimul circulaţiei pe drumurile publice. Cele mai numeroase au vizat încălcarea regimului legal de viteză şi neutilizarea centurii de siguranţă.

Având în vedere abaterile depistate, precum şi în scop preventiv, pentru a-i determina pe cetăţeni să conştientizeze posibilele pericole la care se expun atunci când nu îşi iau toate măsurile de prevenire, poliţiştii rutieri au reţinut 12 de permise de conducere şi au retras 10 de certificate de înmatriculare.

Peste 500 de poliţiştii clujeni vor continua să fie la datorie, în slujba comunităţii, pentru asigurarea unui climat de ordine, linişte şi siguranţă publică, astfel încât toţi cetăţenii să îşi petreacă în linişte minivacanţa de 1 Mai.

Reclamă
Click pentru a comenta

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

RECLAMĂ

RECLAMĂ

PUBLICITATE

TU AI DAT LIKE?

ABONEAZĂ-TE PENTRU ȘTIRI VIDEO

PUBLICITATE

CAUTĂ CE TE INTERESEAZĂ

Web Doar pe Dej24.ro

DONEAZĂ

Dacă doriți să sprijiniți financiar Dej24.ro, CLICK pe butonul de mai jos pentru a dona orice sumă de bani.

PARTENER