Conectează-te cu noi

Ştiri din zonă

Polițiștii clujeni au acționat săptămâna trecută pentru ordinea și siguranța comunității

Publicat acum

pe

actiune politisti Dej (2)

În perioada 9 – 15 martie, poliţiştii din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Cluj au desfăşurat, pe raza judeţului, 13 acţiuni şi 271 de controale, precum şi 89 de filtre rutiere, pentru a preveni, depista şi combate faptele antisociale.

Dintre aceste activităţi, 36 s-au organizat pe linie de ordine publică, 17 au vizat circulaţia rutieră, 12 s-au desfăşurat pentru linie de investigaţii criminale (combaterea ilegalităţilor care aduc atingere patrimoniului persoanelor fizice şi juridice, depistarea persoanelor date în urmărire, etc.), iar două au vizat combatereadelictelor economice.

În cadrul acţiunii au fost constate 29 de infracţiuni, dintre care 23 de fapte au fost depistate în flagrant delict. Cele mai numeroase abateri înregistrate sunt de natură judiciară şi la regimul circulaţiei.

De asemenea, poliţiştii au identificat 33 de persoane, bănuite de comiterea unor infracţiuni. Dintre acestea, cinci au fost reţinute pentru 24 de ore, iar faţă de trei dintre ele, instanţa competentă a luat măsura arestării preventive.Totodată, au fost depistate şase persoane urmărite şi au fost puse în aplicare opt mandate de executare a pedepsei închisorii.

S-a verificat activitatea a 93 de unităţi comerciale, precum şi respectarea prevederilor legale privind paza obiectivelor de către 166 entităţi, iar poliţiştii rutieri au oprit în trafic, pentru control, 637 de autovehicule.

Pentru neregulile constatate, poliţiştii au fost nevoiţi să aplice 862 de sancţiuni contravenţionale, dintre care 29 pentru încălcarea prevederilor Legii 12/1990 privind protejarea populaţiei împotriva unor activităţi de producţie, comerţ sau prestări de servicii ilicite, 136 la Legea 61/1991 privind ordinea şi liniştea publică, 622 la O.U.G. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, dar şi pentru nerespectarea altor prevederi legale.

Având în vedere abaterile depistate, precum şi în scop preventiv, pentru a-i determina pe cetăţeni să conştientizeze posibilele pericole la care se expun atunci când nu îşi iau toate măsurile de prevenire, poliţiştii rutieri au reţinut 44 de permise de conducere şi au retras 22 de certificate de înmatriculare.

Totodată, s-au confiscat mai multe bunuri deţinute, respectiv comercializate fără respectarea prevederilor legale, în valoare de aproximatov 6.000 de lei.

Reclamă
Click pentru a comenta

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

RECLAMĂ

RECLAMĂ

PUBLICITATE

TU AI DAT LIKE?

ABONEAZĂ-TE PENTRU ȘTIRI VIDEO

PUBLICITATE

CAUTĂ CE TE INTERESEAZĂ

Web Doar pe Dej24.ro

DONEAZĂ

Dacă doriți să sprijiniți financiar Dej24.ro, CLICK pe butonul de mai jos pentru a dona orice sumă de bani.

PARTENER