Conectează-te cu noi

Ştiri din zonă

Polițiștii clujeni, antrenați de ISU Cluj în acordarea primului ajutor – FOTO

Publicat acum

pe

Cursuri prim ajutor politisti ISU Cluj (2)

În perioada 16 -18 noiembrie, poliţiştii clujeni au participat la cursurile de prim ajutor susţinute de specialişti ai SMURD Cluj, în baza parteneriatului dintre Inspectoratul de Poliţie Judeţean Cluj şi Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă ,,Avram Iancu” Cluj.

Aceste activităţi sunt organizate în scopul completării pregătirii profesionale a personalului, tematica cursurilor fiind adaptată nevoilor profesionale ale poliţiştilor.

Poliţiştii sunt de multe ori primii prezenţi la locul producerii unor incidente, aceştia având obligaţia morală de a acorda primul ajutor victimelor, până la momentul sosirii personalului medical.

Astfel, în perioada menţionată, poliţişti operativi ai structurilor de poliţie rutieră, investigaţii criminale şi ordine publică din cadrul poliţiilor municipale Cluj-Napoca, Câmpia Turzii şi Turda, au fost instruiţi de specialişti în scopul acordării corecte a primului ajutor.

Cursurile de prim ajutor destinate poliţiştilor vor continua”, anunță reprezentanții IPJ Cluj.

 

Ştiri din zonă

Din 2019, camerele CNAIR vor funcționa și ca radare fixe! Unde vor fi amplasate în județul Cluj

Publicat acum

pe

Poliția Rutieră a semnat un protocol cu Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere și va folosi camerele de supraveghere cu rol de radare fixe din 2019. Sistemul funcționează cu ajutorul unor senzori montați în asfalt.

Poliția Rutieră a semnat un protocol în acest sens cu CNAIR. Sistemul va funcționa cu ajutorul unor senzori montați în asfalt.

Un șofer care rulează cu o viteza mai mare decât cea maximă admisă va fi prins de radarul fix atunci când roțile din față ale autoturismului ajung la senzorul din asfalt.

În continuare, sistemul va calcula timpul parcurs până la următorul senzor, care este situat la 2,5 metri distanță de primul.

Alba

  • DN1 – Sebeș

Arad

  • DN7 – Nădlac
  • DN79 – Arad

Argeș

  • DN65A – Buzoești

Bacău

  • DN11 – Sănduleni
  • DN15 – Gârleni
  • DN2 – Nicolae Bălcescu

Bihor

  • DN1 – Oșorhei

Bistrița Năsăud

  • DN17 – Tiha Bârgăului

Botoșani

  • DN29 – Baisa

Brăila

  • DN2B – Lacul Sărat
  • DN21 – Bărăganul
  • DN22 – Movila Miresii

Brașov

  • DN73 – Râșnov
  • DN1 – Șercaia
  • DN1 – Timișul de Sus
  • DN11 – Lunca Câlnicului
  • DN11 – Hărman

Buzău

  • DN2 – Mărăcineni

Călărași

  • DN3 – Cuza Vodă

Caraș Severin

  • DN58 – Soceni
  • DN6 – Mehadia

Cluj

  • DN75 – Mihai Viteazu
  • A3 – Gilău
  • DN1 – Vâlcele
  • DN1C – Jucu

Constanța

  • DN38 – Movilița

Covasna

  • DN12 – Sfântu Gheorghe
  • Dâmbovița
  • DN71 – Ulmi
  • A1 – Petrești

Dolj

  • DN55 – Bratovoești
  • DN65 – Podari
  • DN6 – Coșoveni
  • DN65 – Pielești

Galați

  • DN25 – Șendreni
  • DN26 – Vânători
  • DN24 – Cosmești

Giurgiu

  • DN5 – Călugăreni

Gorj

  • DN66 – Drăgulești

Harghita

  • DN12 – Sândominic
  • DN13A – District Harghita

Hunedoara

  • DN66 – Băcia
  • DN7 – Săcămaș

Ialomița

  • A2 – Fetești
  • DN2A – Giurgeni

Iași

  • DN28 – Lețcani
  • DN24 – Popricani
  • DN2 – Moțca

Ilfov

  • A2 – Glina
  • A3 – Snagov

Maramureș

  • DN18 – Moisei

Mureș

  • DN13 – Bălăușeri
  • DN15 – Sângeorgiu de Mureș

Neamț

  • DN15 – Vaduri
  • DN15 – Călugăreni

Prahova

  • DN72 – Brătășanca
  • DN1A – Maneciu
  • DN1B – Albești
  • DN1 – Bărcănești/Românești

Sălaj

  • DN1F – Românași

Satu Mare

  • DN19 – Decebal

Suceava

  • DN17 – Vama
  • DN2 – Iacobești

Teleorman

  • DN6 – Drăgănești-Vlașca

Timiș

  • DN59 – Jebel
  • DN6 – Sânnicolau Mare
  • DN69 – Orțișoara

Tulcea

  • DN22A – Cataloi

Vâlcea

  • DN64 – Ionești
  • DN67 – Budești
  • DN7 – Călimanești/Seaca

Vaslui

  • DN24 – Crasna
  • DN24B – Râșești

Vrancea

  • DN23 – Vulturu

 

FOTO – Arhivă

Continuă să citești

Ştiri din zonă

Trei bărbați, prinși de jandarmii clujeni la furat de brazi! Prejudiciul se ridică la 27.000 de lei – FOTO

Publicat acum

pe

Miercuri, 14 noiembrie, în jurul orei 12.30, jandarmii din cadrul Postului de Jandarmi Montan Călățele-Fântânele, aflați în misiune de patrulare pe raza comunei Mărgău, județul Cluj, în locul cunoscut sub denumirea de Prelucile Cotri, au surprins în flagrant trei bărbați care tăiau ilegal pomi de Crăciun, specia brad.

După legitimarea acestora, jandarmii clujeni au întocmit actele de constatare pentru fapte susceptibile de a fi infracţiune de „tăiere fără drept de arbori”, faptă prevăzută şi sancţionată de Codul Silvic.

Atât actele de constatare cât și fierăstraiele folosite au fost predate Poliției Huedin în vederea continuării cercetărilor.

De asemenea, jandarmii clujeni au confiscat cei 24 de brazi, pe care i-au predat Ocolului Silvic Huedin, prejudiciul fiind de aproximativ 27.000 lei.

Continuă să citești

Ştiri din zonă

ANOFM: Peste 1.100 de locuri de muncă disponibile în județul Cluj

Publicat acum

pe

Potrivit datelor furnizate de agenţii economici privind locurile de muncă vacante, în evidenţele Agenţiei Naţionale pentru Ocuparea Forţei de Muncă (ANOFM) marți, 13 noiembrie, erau înregistrate, la nivelul întregii țări, 32.647 locuri de muncă, în județul Cluj fiind disponibile peste 1.100.

Situaţia locurilor de muncă vacante, în fiecare judeţ: Bucureşti – 6.298, Prahova – 3.191, Arad – 2.216, Dolj – 2.207, Timiş – 1.389, Cluj – 1.112, Sibiu – 1.013, Iaşi – 990, Gorj – 837, Argeş – 735, Hunedoara – 724, Neamţ – 688, Constanţa – 688, Harghita – 685, Alba – 663, Dâmboviţa – 644, Ilfov – 624, Maramureș – 603, Olt – 568, Mureş – 523, Brăila – 466, Teleorman – 465, Braşov – 451, Bistriţa-Năsăud – 398, Buzău – 394, Vaslui – 368, Bihor – 355, Tulcea – 348, Vrancea – 329, Mehedinţi – 324, Covasna – 312, Satu Mare – 291, Botoşani – 277, Vâlcea – 261, Galaţi – 259, Călăraşi – 206, Sălaj – 154, Ialomiţa – 136, Caraş-Severin – 124, Suceava – 113, Giurgiu – 112, Bacău – 106.

La nivel naţional, cele mai multe locuri de muncă sunt oferite pentru: muncitor necalificat la asamblarea, montarea pieselor (2.873), agent de securitate (2.482), lăcătuş mecanic (1.533), muncitor necalificat în industria confecţiilor (1.496), lucrător comercial (1.467), confecţioner-asamblor articole din textile (1.138), manipulant mărfuri (1.039), muncitor necalificat la demolarea clădirilor, căptuşeli, zidărie, plăci mozaic, faianţă, gresie, parchet (787), vânzător (714), montator subansamble (669).

Persoanele interesate să ocupe un loc de muncă se pot adresa agenţiilor teritoriale pentru ocuparea forţei de muncă de domiciliu sau de reşedinţă.

 

FOTO – Arhivă

Continuă să citești

RECLAMĂ

loading...

ABONEAZĂ-TE PENTRU ȘTIRI VIDEO

TU AI DAT LIKE?

PUBLICITATE

CAUTĂ CE TE INTERESEAZĂ

Web Doar pe Dej24.ro

DONEAZĂ

Dacă doriți să sprijiniți financiar Dej24.ro, CLICK pe butonul de mai jos pentru a dona orice sumă de bani.

PARTENER

Cele mai populare