Conectează-te cu noi

Ştiri din zonă

Polițiștii din cadrul IPJ Cluj i-au „pișcat” pe șoferii indisciplinați. 255 de sancțiuni, în doar două zile

Publicat acum

pe

Politia Dej

Poliţiştii din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Cluj au acţionat, în baza planului „Sărbători de Iarnă în Siguranţă”, pentru menţinerea climatului de ordine şi siguranţă publică în perioada premergătoare sărbătorilor.

În perioada 12-13 decembrie, poliţiştii au acţionat pentru prevenirea faptelor antisociale şi menţinerea ordinii şi siguranţei publice, suplimentar faţă de activităţile dispozitivelor curente din teren.

În urma acţiunilor, au fost constatate 23 infracţiuni (judiciare, la regimul silvic şi de altă natură). Poliţiştii au intervenit şi au aplicat 358 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de peste 85.000 de lei, dintre care 71 pentru nerespectarea normelor privind ordinea şi liniştea publică prevăzute de Legea 61/ 1991.

Pentru neregulile depistate în trafic, poliţiştii rutieri au aplicat 255 sancţiuni contravenţionale, dintre care 27 pentru depăşirea limitelor legale de viteză.

Ca măsură complementară, poliţiştii au reţinut 32 permise de conducere şi au retras 6 certificate de înmatriculare.

FOTO – Arhivă

Ştiri din zonă

Elicopter prăbușit în județul Cluj, lângă Turda! O victimă a fost transportată la spital – FOTO

Publicat acum

pe

Un elicopter de mici dimensiuni, utilizat în agricultură, s-a prăbuşit, miercuri, pe un deal din municipiul Turda din judeţul Cluj, cele două persoane aflate în interior reuşind să se salveze, potrivit ISU Cluj.

O persoană a sunat la numărul unic de urgenţă 112 şi a sesizat dispeceratul ISU Cluj despre faptul că un elicopter de mici dimensiuni, utilizat la activităţi agricole, s-a prăbuşit în zona unui deal de pe raza municipiului Turda.

În elicopter se aflau două persoane, care au ieşit din interiorul aeronavei și nu prezentau probleme medicale deosebite. În urma evaluării medicale, unul dintre cei doi ocupanți ai elicopterului a fost transportat la spital pentru investigații suplimentare.

La faţa locului au intervenit mai multe echipaje de prim-ajutor, o autospecială complexă de stingere cu modul de descarcerare şi prim-ajutor din cadrul ISU Cluj, dar și numeroși polițiști.

Continuă să citești

Ştiri din zonă

Fostul preot Cristian Pomohaci, audiat la Parchetul General. Ar fi vizat într-un nou dosar

Publicat acum

pe

Fostul preot Cristian Pomohaci a venit, miercuri dimineaţă, la sediul Parchetului General, pentru a fi audiat. Acesta ar fi vizat într-un nou dosar, au precizat, pentru Mediafax, surse judiciare.

Preotul Cristian Pomohaci a fost chemat, miercuri, de către procurorii Parchetului General, pentru a da declaraţii în faţa magistraţilor. Potrivit unor surse judiciare, este vorba despre un dosar nou, în care ar fi vizat preotul.

Acesta nu este singurul dosar în care este vizat Pomohaci. Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a preluat, în 2017, dosarul deschis de Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgu Mureş, în care preotul Cristian Pomohaci este acuzat de infracţiuni de racolare de minori în scopuri sexuale, în cauză urmând a fi făcute cercetări, au declarat reprezentanţii Parchetului pentru Mediafax.

Sesizarea a fost făcută după ce în spaţiul public a apărut o înregistrare audio în care preotul Cristian Pomohaci i-ar fi promis unui adolescent că îl va plăti dacă va întreţine relaţii sexuale cu el. Spre finalul înregistrării, cel care se presupune a fi preotul Pomohaci îi spune băiatului că între ei doi a fost, de la bun început, ”ceva special”, amintindu-i cum s-au întâlnit.

 

FOTO – Arhivă

Continuă să citești

Ştiri din zonă

Târgul „Produs de Cluj” ajunge în weekend la Mediaș!

Publicat acum

pe

Asociația Produs de Cluj, entitate care funcționează sub autoritatea Consiliului Județean Cluj, invită iubitorii de tradiție și folclor din Mediaș, și nu numai, să ia parte în perioada 25-27 mai 2018, în Piața Corneliu Coposu din municipiu, la cea de-a treia ediție a târgului meșterilor populari și micilor producători organizată în această locație.

Consiliul Județean Cluj, alături de partenerii din Asociația Produs de Cluj, nu doar că acționează pentru a sprijini economia locală, dar acum, în an centenar, face tot ce îi stă în putință pentru a cinsti memoria înaintașilor. O face păstrându-le învățăturile, conservând și promovând autenticul, tradiția și cultura populară, cea mai de preț zestre materială și imaterială ce ne-a fost lăsată de corifeii Marii Uniri și de cei care i-au mandatat să voteze pentru întregirea neamului. Avem un public care merită toate eforturile și considerația noastră, așa că nu putem să lipsim tocmai în acest an din Cetatea Luminii”, a declarat Alin Tișe, președintele Consiliului Județean Cluj.

La ediția 2018 a Târgului Produs de Cluj la Mediaș vor fi prezenți circa 60 de artizani și mici întreprinzători clujeni și sibieni. Ei vor expune preparate alimentare realizate după rețetele străbunilor, uleiuri presate la rece, miere de albine și produse apicole, dulcețuri, siropuri şi sucuri naturale, zacuscă şi conserve, turtă dulce şi prăjituri de casă, vinuri şi lavandă. Nu vor lipsi costumele populare din zona Transilvaniei, bijuteriile lucrate de mână, ceramica, jucăriile, cojoacele şi articolele de pielărie.

Cei mai pricepuți bucătari clujeni vor găti în aer liber pentru ca cei prezenți să aibă șansa de a gusta din bucatele tradiționale. Zilnic, pe scena târgului vor evolua ansambluri folclorice şi soliști de muzică populară, dar nu va lipsi nici de această dată spectacolul de magie, precum și modernul parc de distracții unde voia bună este cuvânt de ordine și adrenalina este la mare căutare.

 

FOTO – Arhivă

Continuă să citești

RECLAMĂ

loading...

Facebook

PUBLICITATE

CAUTĂ CE TE INTERESEAZĂ

Web Doar pe Dej24.ro

DONEAZĂ

Dacă doriți să sprijiniți financiar Dej24.ro, CLICK pe butonul de mai jos pentru a dona orice sumă de bani.

PARTENER

Cele mai populare