Conectează-te cu noi

Administraţie

Polițiștii locali au dreptul la norma de hrană, la inițiativa deputatului Itu

Publicat acum

pe

Politia Locala Dej

Iniţiativele legislative ale deputatul PSD, Cornel Itu, se concretizează în acte normative. Astfel, una dintre iniţiativele parlamentarului clujean, privind drepturile poliţiştilor locali, a fost concretizată în urma emiterii unui act normativ de către Guvernul Ponta, miercuri, 11 martie.

„Acest fapt mă bucură, deoarece, în opinia mea, înlătură o discriminare a acestora în raport cu celelalte categorii din cadrul structurilor de ordine şi siguranţă publică. Prin Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea articolului 1 din Ordonanţa Guvernului nr.26/1994 privind drepturile de hrană, se extinde dreptul la norma de hrană pentru tot personalul Poliţiei locale, care are statutul de funcţionar public sau personal contractual, aceştia putînd beneficia de acest drept în limita bugetului aprobat, prin hotărîre a Consiliului local”, explică Itu.

Potrivit acestuia, noutatea constă în faptul că, deşi acest drept a fost prevăzut în Legea Poliţiei Locale nr.55 din 2010, el nu se acorda întregului personal al Poliţiei Locale. „Pînă în prezent, au existat numeroase autorităţi locale care, în baza principiului autonomiei locale, au acordat sau au refuzat să le acorde poliţiştilor locali norma de hrană, nu atît pe justificarea absenţei prevederilor legale, cît mai ales pe lipsa resurselor financiare. Prin ordonanţa aprobată miercuri de Guvern, acest lucru este înlăturat, peste 5000 de angajaţi ai acestei structuri putînd beneficia de acest drept”, subliniază social-democratul.

Un alt proiect în care s-a implicat deputatul clujean este Ordonanţa de Urgenţă 58/2014 privind stabilirea unor măsuri financiare şi pentru modificarea unor acte normative. Concret, acesta a amendat punctul VII al actului normativ, unde sînt prevăzute modificări la Legea educaţiei fizice şi sportului nr. 69/2000. „Potrivit ordonanţei de urgenţă, se introduce un nou articol care prevede că prin hotărîre a consiliului local/consiliului judeţean, se pot repartiza sume din bugetul local pentru finanţarea activităţii instituţiilor cu specific sportiv din subordine, pentru susţinerea activităţii cluburilor sportive locale, în baza contractelor de finanţare a programelor sportive ale acestora, şi pentru premierea, în condiţiile legii, a performanţelor deosebite obţinute la competiţiile sportive internaţionale oficiale. Pentru a nu pune sportivii în dificultate, iar cluburile să îşi poată continua activitatea pînă la finalul campionatului, am avansat un amendament care prevede ca noul articol să se aplice începînd cu anul competiţional următor intrării în vigoare a legii”, arată deputatul Cornel Itu, adăugînd: „Modificarea legislativă propusă de Guvern este binevenită, întrucît sportivii vor beneficia de sprijinul autorităţilor locale, nu doar al Ministerului Tineretului şi Sportului, însă trebuie să ţinem cont de competiţiile aflate în desfăşurare. Sînt mulţumit că amendamentul pe care l-am adus legii a fost aprobat de curînd de Comisia pentru buget, finanţe şi bănci din Camera Deputaţilor şi îi asigur pe sportivii noştri că mă voi implica şi voi susţine activitatea lor cu fiecare ocazie”, promite parlamentarul clujean.

sursă: ziarulfaclia.ro

Reclamă
2 Comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

RECLAMĂ

RECLAMĂ

PUBLICITATE

TU AI DAT LIKE?

ABONEAZĂ-TE PENTRU ȘTIRI VIDEO

PUBLICITATE

CAUTĂ CE TE INTERESEAZĂ

Web Doar pe Dej24.ro

DONEAZĂ

Dacă doriți să sprijiniți financiar Dej24.ro, CLICK pe butonul de mai jos pentru a dona orice sumă de bani.

PARTENER