Conectează-te cu noi

Administraţie

Post vacant de muncitor din cadrul Formaţiei Asigurare Utilităţi, la Primăria Dej

Publicat acum

pe

PrimariaDej1

Municipiul Dej organizează concurs în data de 09 noiembrie, ora 10.00, în vederea ocupării pe perioadă nedeterminată a postului vacant de muncitor I din cadrul Formaţiei Asigurare Utilităţi.

Condiţii generale ce trebuie îndeplinite pentru a participa la concursul pentru ocuparea unui post vacant conform art. 3 din Anexa la H.G. nr. 286/2011 pentru aprobarea Regulamentului-cadru privind stabilirea principiilor generale de ocupare a unui post vacant sau temporar vacant corespunzător funcţiilor contractuale şi a criteriilor de promovare în grade sau trepte profesionale imediat superioare a personalului contractual din sectorul bugetar plătit din fonduri publice:

a) are cetăţenia română, cetăţenie a altor state membre ale Uniunii Europene sau a statelor aparţinând Spaţiului Economic European şi domiciliul în România;

b) cunoaşte limba română, scris şi vorbit;

c) are vârsta minimă reglementată de prevederile legale;

d) are capacitate deplină de exerciţiu;

e) are o stare de sănătate corespunzătoare postului pentru care candidează, atestată pe baza adeverinţei medicale eliberate de medicul de familie sau de unităţile sanitare abilitate;

f) îndeplineşte condiţiile de studii şi, după caz, de vechime sau alte condiţii specifice potrivit cerinţelor postului scos la concurs;

g) nu a fost condamnată definitiv pentru săvârşirea unei infracţiuni contra umanităţii, contra statului ori contra autorităţii, de serviciu sau în legătură cu serviciul, care împiedică înfăptuirea justiţiei, de fals ori a unor fapte de corupţie sau a unei infracţiuni săvârşite cu intenţie, care ar face-o incompatibilă cu exercitarea funcţiei, cu excepţia situaţiei în care a intervenit reabilitarea.

Condiţiile specifice de ocupare a postului sunt:

a) minim studii gimnaziale

b) vechimea în muncă minim 9 ani

c) calificare în meseria instalator, reparații instalații încălzire centrală,apă și gaze.

Dosarele de înscriere la concurs se vor depune, în perioada 19.10.2015 – 30.10.2015 de luni până vineri între orele 8-15.30, la sediul Primăriei municipiului Dej , camera 9-10, Birou Resurse umane, salarizare, protecţia muncii, şi vor conţine următoarele documente:

1. cerere de înscriere la concurs adresată conducătorului autorităţii sau instituţiei publice organizatoare;

2. copia actului de identitate sau orice alt document care atestă identitatea, potrivit legii, după caz;

3. curriculum vitae;

4. copiile documentelor care să ateste nivelul studiilor şi ale altor acte care atestă efectuarea unor specializări, copiile documentelor care atestă îndeplinirea condiţiilor specifice;

5. copia carnetului de muncă, conformă cu originalul, sau, după caz, o adeverinţă care să ateste vechimea în muncă, în meserie şi/sau în specialitatea studiilor;

6. cazierul judiciar;

7. adeverinţă medicală care să ateste starea de sănătate corespunzătoare, eliberată cu cel mult 6 luni anterior derulării concursului de către medicul de familie al candidatului sau de către unităţile sanitare abilitate;

8. alte documente relevante pentru desfăşurarea concursului.

NOTĂ:

Adeverinţa care atestă starea de sănătate conţine, în clar, numărul, data, numele emitentului şi calitatea acestuia, în formatul standard stabilit de Ministerul Sănătăţii.

Actele prevăzute la punctele 2), 4) şi 8) vor fi prezentate şi în original în vederea verificării conformităţii copiilor cu acestea.

Concursul constă în 3 etape succesive, după cum urmează:

a) selecţia dosarelor de înscriere: în perioada 02 – 03.11.2015;

b) proba scrisă şi proba practică la sediul instituţiei, începând cu ora 10. Ambele probe se vor desfăşura în data de 09.11.2015 ;

c) interviul în cadrul căruia se testează abilităţile, aptitudinile şi motivaţia candidaţilor

Se pot prezenta la următoarea etapă numai candidaţii declaraţi admişi la etapa precedentă.

BIBLIOGRAFIE:

1. Cartea instalatorului de rețele de apă și canalizare Editura Tehnică 1998;

2. Legea nr.477/2004 privind Codul de conduită a personalului contractual din autorităţile şi instituţiile publice;

TEMATICĂ:

1. Noţiuni instalații încălzire centrală, apă și gaze.

2. Automatizări specifice domeniului de instalatii încălzire centrală, apă și gaze.

Administraţie

După ani de așteptări, „habemus” barieră la intrarea în Dej dinspre Cluj! Instalația a fost pusă în funcțiune – FOTO

Publicat acum

pe

De câteva zile, conducătorii auto care tranzitează municipiul Dej, și nu numai, sunt mai puțin nervoși. Și asta din cauza faptului că cele două bariere instalate la trecerea la nivel cu calea ferată de la intrarea în municipiul Dej dinspre Cluj-Napoca (în zona OMV) au fost puse în funcțiune.

Lucrările de punere în funcțiune a instalației de semnalizare optică și acustică a apropierii trenurilor au debutat în urmă cu mai multe săptămâni, iar recent acestea au fost finalizate. În urmă cu doar câteva zile, cele două bariere, situate pe DN1C, la intrarea în municipiul Dej dinspre Cluj-Napoca, au fost puse în funcțiune.

Prin intermediul acestei investiții, autoritățile doresc fluidizarea circulației rutiere, evitarea ambuteiajelor, dar și reducerea accidentelor rutiere sau feroviare.

Vă reamintim, îndeosebi pe perioada weekend-urilor, din cauza faptului că șoferii trebuiau să oprească și să se asigure la trecerea la nivel cu calea ferată, se formau cozi kilometrice pe ambele sensuri, punând la grea încercare nervii conducătorilor auto.

Investiția în această zonă a fost posibilă ca urmare a modificării O.G. nr. 43/1997 privind regimul drumurilor, act normativ prin care se instituie, sub sancţiune contravenţională, obligaţia administratorului căii ferate de a instala bariere sau semibariere cu semnalizare acustică și optică la trecerile la acelaşi nivel cu calea ferată ale tuturor drumurilor internaţionale „E”, precum şi ale drumurilor naţionale care prezintă un grad ridicat de risc de producere a accidentelor rutiere.

Continuă să citești

Administraţie

COMUNICAT: „MODERNIZAREA CORIDORULUI INTEGRAT DE MOBILITATE URBANA REPREZENTAT DE STR. 1 MAI (TRONSON 1 MAI 182 – INTERSECȚIE STR. ION POP RETEGANU), STR. ION POP RETEGANU – POD SOMES – STR. LIBERTĂȚII – STR. BISTRIȚEI PÂNĂ LA LIMITA ADMINISTRATIV TERITORIALĂ A MUNICIPIULUI DEJ, INCLUSIV ACCES CĂTRE AUTOBAZA TRANSURB DEJ ȘI MODERNIZARE AUTOBAZA TRANSURB SA” cod SMIS 118104”

Publicat acum

pe

Proiectul „MODERNIZAREA CORIDORULUI INTEGRAT DE MOBILITATE URBANA REPREZENTAT DE STR. 1 MAI (TRONSON 1 MAI 182 – INTERSECȚIE STR. ION POP RETEGANU), STR. ION POP RETEGANU – POD SOMES – STR. LIBERTĂȚII – STR. BISTRIȚEI PÂNĂ LA LIMITA ADMINISTRATIV TERITORIALĂ A MUNICIPIULUI DEJ, INCLUSIV ACCES CĂTRE AUTOBAZA TRANSURB DEJ ȘI MODERNIZARE AUTOBAZA TRANSURB” cod SMIS 118104” finanțat prin Programul Operațional Regional 2014-2020 este implementat de către MUNICIPIUL DEJ, in perioada 03.07.2018 – 31.12.2020 și are o valoare totală de 45.733.055,81lei din care contribuția FEDR 38.854.524,95 lei iar 447.796.981,69 lei reprezintă finanțare nerambursabilă. Programul Operațional Regional 2014-2020 este implementat la nivel național de către Ministerul Dezvoltării Regionale si Administrației Publice, în calitate de Autoritate de Management, iar la nivel regional de către ADR Nord -Vest, organism intermediar al programului ce monitorizează implementarea acestui proiect.

Obiectivul general al proiectului este scăderea emisiilor GES prin realizarea de investiții care sa asigure un serviciu eficient de transport public de calatori si îmbunătățirea condițiilor pentru utilizarea modurilor nemotorizate de transport, cu scopul de a reduce numărului de deplasări cu transportul privat (cu autoturisme) si reducerea emisiilor de echivalent CO2 din transport. Astfel, municipiul Dej urmărește dezvoltarea mobilității urbane prin schimbarea accentului de la o mobilitate bazata pe utilizarea autoturismelor la o mobilitate bazata pe mersul pe jos, utilizarea bicicletei ca mijloc de deplasare, utilizarea transportului public de înalta calitate si eficienta, reducerea utilizării autoturismelor in paralel cu utilizarea unor categorii de autoturisme nepoluante.

Obiectul prezentului proiect

Proiectul se realizează in spațiul public al străzilor 1 Mai, I.P.Reteganul, Libertății si Bistriței, va include 3 poduri de pe str. Libertății si Bistriței si va cuprinde si lucrări de construcție a unei noi autobaze pentru Transurb SA.

Se urmărește atingerea a cel puțin următoarelor obiective:

  • Creșterea accesibilității și mobilității locuitorilor din zonele izolate către instituțiile publice și de interes din zona centrală;
  • Creșterea calității serviciilor de transport în comun și a atractivității acestuia;
  • Îmbunătățirea condițiilor de mediu;
  • Protecția pietonilor și bicicliștilor față de riscurile generate de traficul auto;
  • Îmbunătățirea infrastructurii rutiere;
  • Reducerea poluării generate de trafic;
  • Reducerea efectelor generate de vânt și a zgomotului.

Indicatori:

Lungime infrastructura rutiera – 6,832 km ,suprafața pietonală și trotuare – 16.865 mp, lungime piste de biciclete construite – 5,180 km,poduri reabilitate – 3 buc., autobuze ecologice achiziționate [5.4-7.8m] – 2 buc autobuze ecologice achiziționate [8-10m] – 3 buc stații de închiriere biciclete – 5 buc, biciclete (sistem bike-sharing) – 65 buc, sistem bilet electronic (e-ticketing) – 1 buc sistem management inteligent al traficului si supraveghere video – 1 buc, stații de incarnare pentru autobuzele electrice – 10 buc stații de îmbarcare pentru calatori transport public – modernizate sau nou construite – 10 buc.

Continuă să citești

Administraţie

Consilierii locali din Dej se întrunesc MÂINE în ședință de îndată. Vezi ordinea de zi

Publicat acum

pe

Consilierii locali din Dej se vor întruni mâine, de la ora 16, în cadrul unei ședințe de îndată. Pe ordinea de zi sunt șase proiecte de hotărâre.

  1. Proiect de hotărâre privind aprobarea Proiectului și a cheltuielilor legate de proiect și de aprobare a Acordului de parteneriat, pentru Proiectul ”Asigurarea accesului la servicii de sănătate în regim ambulatoriu pentru populația județului Cluj”.
  2. Proiect de hotărâre privind aprobarea Proiectului și a cheltuielilor legate de proiect și de aprobare a Acordului de parteneriat, pentru Proiectul ”Îmbunătățirea accesului populației din Județul Cluj la Serviciile medicale de urgență (spitalele CJ, CL din Cluj + cele din județ)
  3. Proiect de hotărâre privind aprobarea documentației tehnico – economice și a indicatorilor tehnico – economici a Proiectului Creșterea eficienței energetice a sistemului de iluminat public al Municipiului Dej.
  4. Proiect de hotărâre privind aprobarea Studiului de oportunitate, a Caietului de sarcini și a Regulamentului serviciului de Salubrizare a județului Cluj.
  5. Proiect de hotărâre privind aprobarea revocării Hotărârii Consiliului Local al Municipiului Dej Nr. 125 din data de 28 iunie 2018.
  6. Proiect de hotărâre privind aprobarea revocării Hotărârii Consiliului Local al Municipiului Dej Nr. 131 din data de 24 iulie 2018.

Continuă să citești

RECLAMĂ

loading...

ABONEAZĂ-TE PENTRU ȘTIRI VIDEO

TU AI DAT LIKE?

PUBLICITATE

CAUTĂ CE TE INTERESEAZĂ

Web Doar pe Dej24.ro

DONEAZĂ

Dacă doriți să sprijiniți financiar Dej24.ro, CLICK pe butonul de mai jos pentru a dona orice sumă de bani.

PARTENER

Cele mai populare