Conectează-te cu noi

Ştiri din zonă

Prețurile apartamentelor din Cluj-Napoca aproape că au stagnat în primul trimestru al anului. Cât costă un metru pătrat

Publicat acum

pe

Indiferent că vrei să vinzi sau să cumperi o locuință, cu siguranță că vrei să fii la curent cu evoluția prețurilor. Datele arată că, în primul trimestru din 2017, apartamentele disponibile spre vânzare la nivel național (noi și vechi) au continuat să se scumpească, însă într-o măsură mai redusă comparativ cu perioada similară a anului trecut – când piața era sub influența discuțiilor despre legea dării în plată, potrivit imobiliare.ro.

După un avans de 1,1% consemnat în martie, de la 1.080 la 1.092 de euro pe metru pătrat, prețul mediu solicitat de vânzători s-a majorat, per ansamblu, cu 4% în primele trei luni ale acestui an (pornind de la nivelul de 1.050 de euro pe metru pătrat valabil la sfârșitul lui 2016). Spre comparație, în aceeași perioadă a anului precedent avea loc un avans de 6,5%. Cu o singură excepție, tendința de temperare a ritmului de creștere a prețurilor se resimte în toate marile centre regionale monitorizate de Indicele Imobiliare.ro. În mod interesant însă, aceasta se manifestă cel mai pregnant în Cluj-Napoca – oraș ce a ocupat în anii trecuți primul loc în clasamentul scumpirilor pe orașe, având acum cel mai mare preț mediu cerut pentru un apartament; aici, prețurile locuințelor aproape că au stagnat.

București:

Locuințele din Capitală s-au apreciat cu 1,4% în ultima lună (de la 1.159 la 1.175 de euro pe metru pătrat util). Suma medie cerută pentru un apartament vechi a rămas constantă, la 1.112 euro pe metru pătrat, însă unitățile locative din cadrul noilor ansambluri rezidențiale s-au scumpit cu 3%, de la 1.189 la 1.225 de euro pe metru pătrat. În primul trimestru din 2017 pretențiile vânzătorilor s-au majorat, per ansamblu, cu 3% (de la o medie de 1.141 de euro pe metru pătrat valabilă la finele anului trecut), în vreme ce, în perioada similară din 2016 avea loc o creștere de 3,3%.

Brașov:

În orașul de la poalele Tâmpei, Indicele Imobiliare.ro relevă un avans de 0,8% în prima lună de primăvară, de la 918 la 925 de euro pe metru pătrat; valoarea medie de listare a apartamentelor din blocurile vechi a crescut cu 1,3% (de la 918 la 930 de euro pe metru pătrat), însă cele noi s-au ieftinit cu 0,5% (de la 917 la 912 euro pe metru pătrat). În primul trimestru al anului, așteptările proprietarilor brașoveni au crescut, per ansamblu, cu 2,8% (de la nivelul de 900 de euro pe metru pătrat atins la sfârșitul lui 2016) – asta în condițiile în care, în intervalul similar din 2016, era consemnat un plus de 4,6%.

Cluj-Napoca:

În martie, prețul solicitat de vânzătorii din orașul de pe Someș s-a majorat cu doar 0,1%, de la 1.259 la 1.260 de euro pe metru pătrat; pe segmentul apartamentelor vechi a avut loc o creștere ușoară, în valoare de 0,2% (de la 1.312 la 1.315 euro pe metru pătrat), însă cele noi au cunoscut un avans de 1,7% (de la 1.176 la 1.196 de euro pe metru pătrat). În mod interesant, marja de scumpire consemnată pe parcursul primului trimestru pe piața clujeană se situează la doar 1% (pornind de la o valoare de 1.247 de euro pe metru pătrat), ceea ce reprezintă o diferență semnificativă față de saltul de 7,2% înregistrat în perioada similară din 2016.

Constanța:

În orașul de la malul mării, prețul mediu solicitat pentru apartament, indiferent de perioada de construcție, a crescut în martie cu 0,1%, de la 991 la 992 de euro pe metru pătrat util. Locuințele vechi s-au apreciat cu 0,5% (de la 987 la 992 de euro pe metru pătrat), însă cele noi s-au ieftinit cu 1,1% (de la 1.004 la 993 de euro pe metru pătrat). Marja de scumpire înregistrată în primul trimestru al acestui an se situează, astfel, la circa 2% (de la 973 de euro pe metru pătrat) – față de un plus de 3,2% atins în perioada smilară din 2016.

Iași:

În capitala Moldovei, un avans de 3,3% a avut loc doar în luna martie, de la 885 la 914 euro pe metru pătrat. Dacă locuințele vechi au consemnat o variație de doar 0,1% în ultimele 31 de zile (de la 884 la 885 de euro pe metru pătrat), prețurile celor noi au „sărit” cu 5,2% (de la 885 la 931 de euro pe metru pătrat); de subliniat este însă faptul că, în ciuda acestei creșteri semnificative, apartamentele din cea din urmă categorie sunt cu doar 0,6% mai scumpe decât în urmă cu 12 luni.

Pe parcursul primului trimestru din 2017, apartamentele din Iași s-au scumpit, per ansamblu, cu 7% (de la o valoare de 854 de euro pe metru pătrat valabilă la finele lui 2016), situându-se astfel în fruntea clasamentului scumpirilor consemnate în marile orașe analizate. În condițiile în care, în perioada similară a anului trecut avea loc o creștere de 5,4%, Iașiul reprezintă, așadar, singura excepție de la regulă în ceea ce privește temperarea ritmului de majorare a prețurilor. Acest fapt poate fi explicat printr-o tendință de aliniere cu celelalte mari orașe, față de care s-a situat până acum la o distanță considerabilă – la sfârșitul lui 2016, spre exemplu, capitala Moldovei era singura în care Indicele Imobiliare.ro se situa încă sub valoarea de 900 de euro pe metru pătrat.

Timișoara:

În martie, suma medie solicitată pentru un apartament (nou sau vechi) din orașul de pe Bega s-a majorat cu 2,5%, de la 1.039 la 1.065 de euro pe metru pătrat. Locuințele din blocurile vechi s-au apreciat cu 2,5% (de la 1.041 la 1.067 de euro pe metru pătrat), iar cele noi cu 2,3% (de la 1.035 la 1.059 de euro pe metru pătrat). În primele trei luni ale anului, prețurile din Timișoara au crescut, cumulat, cu 3,7% (de la 1.027 de euro pe metru pătrat la sfârșitul lui 2016); spre comparație, în perioada similară a anului trecut era consemnat un plus de 5,3%.

Reclamă
Click pentru a comenta

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

RECLAMĂ

RECLAMĂ

PUBLICITATE

TU AI DAT LIKE?

ABONEAZĂ-TE PENTRU ȘTIRI VIDEO

PUBLICITATE

CAUTĂ CE TE INTERESEAZĂ

Web Doar pe Dej24.ro

DONEAZĂ

Dacă doriți să sprijiniți financiar Dej24.ro, CLICK pe butonul de mai jos pentru a dona orice sumă de bani.

PARTENER