Conectează-te cu noi

Sport

Primul antrenament pentru voleibaliștii Unirii Dej. Lazăr și-a (re)cunoscut elevii – FOTO/VIDEO

Publicat acum

pe

Reunire lot Unirea Dej (7)

Noul lot al echipei de volei Unirea Dej s-a reunit în această dimineață, în cadrul primului antrenament oficial al echipei.

Primul antrenament al noului sezon competițional 2016-2017 a avut loc astăzi, cu începere de la ora 10:00. Chiar dacă evenimentul a fost anunțat inițial în incinta Sălii Sporturilor, noul antrenor, revenit pe banca dejenilor după o pauză de un an, Victor Lazăr, a vrut să profite de vremea frumoasă, noul lot desfășurându-și antrenamentul pe gazonul Stadionului Municipal Dej. La acesta au participat atât foștii jucători, cei care și-au prelungit contractele cu Unirea, cât și noile achiziții ale clubului de pe Valea Someșului.

Printre noile achiziții ale Unirii Dej se numără Isek Goran, Micic Tomo, dar și alți jucători care sunt în tratative cu conducerea clubului.

Vă reamintim, printre cei care NU au luat parte la primul antrenament se numără Kantor Vlad, care a fost convocat la echipa națională de seniori, Rocamora Blasquez Daniel, Veselinovici Aleksandar și Ionuț Rus (plecați), dar și Gemănariu Traian, care a devenit, de asemenea, liber de contract.

Noul și deopotrivă vechiul antrenor al Unirii Dej a stat de vorbă cu noii săi elevi, iar apoi a început antrenamentul. Victor Lazăr vrea ca noul sezon voleibalistic să-i găsească pregătiți pe elevii săi. Prima etapă a Diviziei A1 la volei masculin va debuta în a doua jumătate a lunii octombrie.

Ce a declarat Victor Lazăr, aflați în materialul video de mai jos!


Reclamă
Click pentru a comenta

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

RECLAMĂ

RECLAMĂ

PUBLICITATE

TU AI DAT LIKE?

ABONEAZĂ-TE PENTRU ȘTIRI VIDEO

PUBLICITATE

CAUTĂ CE TE INTERESEAZĂ

Web Doar pe Dej24.ro

DONEAZĂ

Dacă doriți să sprijiniți financiar Dej24.ro, CLICK pe butonul de mai jos pentru a dona orice sumă de bani.

PARTENER