Conectează-te cu noi

Politic

Proiectul TETAPOLIS, inițiat de Cornel Itu, cu paşi repezi de realizare

Publicat acum

pe

cornel-itu

Deputatul dejean Cornel Itu anunță că unul dintre proiectele sale a intrat în linie dreaptă, urmând să fie dezbătut și votat în plenul Camerei Deputaţilor.

”Proiectul pe care l-am iniţiat în vederea înfiinţării Parcului Ştiinţific şi Tehnologic TETAPOLIS se apropie cu paşi repezi de realizare. După ce Senatul, ca primă cameră sesizată, a adoptat proiectul la începutul acestei luni, Camera Deputaţilor, care va fi în acest caz for decizional, a dovedit celeritate şi a dezbătut deja iniţiativa legislativă în două dintre cele trei comisii de specialitate care trebuie să se pronunţe. Astfel, mă bucur să anunţ faptul că Proiectul de lege privind transmiterea unui teren din domeniul public al statului şi din administrarea Ministerului Transporturilor, cu drept de concesiune în favoarea Companiei Naţionale de Căi Ferate CFR S.A. în domeniul public al judeţului Cluj şi în administrarea Consiliului Judeţean Cluj, prin care urmează să revină viitorului parc științific și tehnologic TETAPOLIS, ca infrastructură de dezvoltare, o suprafață de 86.333 mp, a primit raport favorabil din partea Comisiei pentru transporturi şi infrastructură, precum şi aviz pozitiv din partea Comisiei juridice, de disciplină şi imunităţi.

Terenul solicitat pentru înfiinţarea TETAPOLIS se află în vecinătatea Parcului Industrial Tetarom I din municipiul Cluj-Napoca,  fapt care va oferi numeroase avantaje viitorului obiectiv de investiții (acces facil la infrastructura de transport și la utilitățile din interiorul parcului industrial TETAROM I, apropierea de locațiile universităților clujene, apropierea de centrul orașului, acces rapid la principalele căi de transport (rutier, aerian, feroviar).

Proiectul urmează să primească şi raportul Comisiei pentru administraţie publică şi amenajarea teritoriului, iar în final să fie dezbătut şi suspus la vot în plenul Camerei Deputaţilor. Îmi doresc concretizarea acestui proiect în timp cât mai scurt şi mizez pe susţinerea colegilor din Parlamentul României. Adoptarea unei astfel de iniţiative este benefică atât pe plan local şi regional, cât şi pe plan naţional, având ca scop dezvoltarea activităţilor de cercetare, dezvoltare şi inovare, prin creșterea colaborării dintre mediul economic și cel universitar”, se arată într-un comunicat de presă al deputatului dejean Cornel Itu.

Reclamă
Click pentru a comenta

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

RECLAMĂ

RECLAMĂ

PUBLICITATE

TU AI DAT LIKE?

ABONEAZĂ-TE PENTRU ȘTIRI VIDEO

PUBLICITATE

CAUTĂ CE TE INTERESEAZĂ

Web Doar pe Dej24.ro

DONEAZĂ

Dacă doriți să sprijiniți financiar Dej24.ro, CLICK pe butonul de mai jos pentru a dona orice sumă de bani.

PARTENER