Conectează-te cu noi

Naţional

Salariile din România au crescut. Câștigul salarial mediul net, mai mare în septembrie decât în august

Publicat acum

pe

bani

În luna septembrie 2015, în majoritatea activităţilor din sectorul economic, nivelul câştigului salarial mediu net a fost mai mare faţă de luna august 2015.

Creşterile câştigului salarial mediu net faţă de luna precedentă s-au datorat acordării de prime ocazionale (inclusiv prime trimestriale, pentru „Ziua petrolistului”), sume din profitul net şi din alte fonduri, dar şi realizărilor de producţii ori încasărilor mai mari (funcţie de contracte), potrivit Institutului Național de Statistică (INS).

Potrivit sursei citate, cele mai semnificative creşteri ale câştigului salarial mediu net s-au înregistrat după cum urmează:

• cu 23,3% în extracţia petrolului brut şi a gazelor naturale;

• între 10,5% şi 16,5% în activităţi de servicii anexe extracţiei, fabricarea produselor de cocserie şi a produselor obţinute din prelucrarea ţiţeiului, transporturi aeriene;

• între 3,5% şi 7,0% în fabricarea calculatoarelor şi a produselor electronice şi optice, alte activităţi industriale n.c.a., fabricarea produselor textile, fabricarea echipamentelor electrice, fabricarea produselor din tutun, tăbăcirea şi finisarea pieilor (inclusiv fabricarea articolelor de voiaj şi marochinărie, harnaşamentelor şi încălţămintei; prepararea şi vopsirea blănurilor).

Scăderile câştigului salarial mediu net faţă de luna precedentă au fost determinate de acordarea în luna august de premii ocazionale, sume din profitul net şi alte fonduri. De asemenea, scăderile câştigului salarial mediu net sunt cauzate de nerealizările de producţie ori încasările mai mici (funcţie de contracte ori ca urmare a concediilor de odihnă când nu se acordă tichete de masă şi alte drepturi salariale), precum şi de angajările de personal cu câştiguri salariale mici din unele activităţi economice, conform INS.

Cele mai semnificative scăderi ale câştigului salarial mediu net s-au înregistrat după cum urmează:

• cu 9,1% în extracţia cărbunelui superior şi inferior, respectiv cu 7,4% în extracţia minereurilor metalifere;

• între 2,5% şi 4,5% în telecomunicaţii, intermedieri financiare (cu excepţia activităţilor de asigurări şi ale fondurilor de pensii), producţia şi furnizarea de energie electrică şi termică, gaze, apă caldă şi aer condiţionat, industria metalurgică, fabricarea produselor farmaceutice de bază şi a preparatelor farmaceutice, activităţi de producţie cinematografică, video şi de programe de televiziune (inclusiv înregistrǎri audio şi activităţi de editare muzicalǎ; activităţi de difuzare şi transmitere de programe), alte activităţi extractive, fabricarea altor mijloace de transport.

În sectorul bugetar s-au înregistrat creşteri ale câştigului salarial mediu net faţă de luna precedentă în învăţământ (+6,1%) ca urmare a acordării sumelor reprezentând plata cu ora a cadrelor didactice, respectiv în administraţia publică (+0,9%). În sănătate şi asistenţă socială câştigul salarial mediu net a scăzut uşor în luna septembrie faţă de luna august 2015, cu 0,1%.

Reclamă
Click pentru a comenta

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

RECLAMĂ

RECLAMĂ

PUBLICITATE

TU AI DAT LIKE?

ABONEAZĂ-TE PENTRU ȘTIRI VIDEO

PUBLICITATE

CAUTĂ CE TE INTERESEAZĂ

Web Doar pe Dej24.ro

DONEAZĂ

Dacă doriți să sprijiniți financiar Dej24.ro, CLICK pe butonul de mai jos pentru a dona orice sumă de bani.

PARTENER