Conectează-te cu noi

Naţional

„Săptămâna Prevenirii Criminalității 2016”, la final

Publicat acum

pe

actiune-politie-copii-circulatie-rutiera-lidl-gherla

În perioada 26 — 30 septembrie, Poliția Română a desfășurat, la nivel național, cea de-a unsprezecea ediție a „Săptămânii Prevenirii Criminalității”.

Peste 5.000 de polițiști din cadrul structurilor de prevenire a criminalității, ordine publică, rutieră, transporturi, judiciar și combaterea criminalității organizate au acționat zilnic, la nivel național, suplimentar față de dispozitivul curent, în cadrul proiectului „Săptămâna Prevenirii Criminalității”.

Astfel, în toate județele din țară s-au desfășurat activități structurate pe domenii de prevenire, selectate în baza priorităților Poliției Române pentru anul 2016, fiecare zi având o altă temă (delincvența juvenilă, victimizarea minorilor, infracțiunile contra patrimoniului, infracțiunile comise cu violență și siguranța rutieră).

Polițiștii au organizat aproape 7.000 de evenimente în cadrul cărora elevi, părinți, profesori, bătrâni, administratori de societăți comerciale și de imobile și reprezentanți ai comunităților multiculturale au aflat despre cât de important este adoptarea unor conduite antivictimale și antiinfracționale.

În derularea acestor acțiuni au fost cooptați parteneri din diverse domenii: autorități locale, unități de învățământ, societăți comerciale, organizații neguvernamentale, instituții guvernamentale și mass-media.

Acțiunile preventive vor continua și în perioada următoare, luna octombrie fiind declarată luna siguranței pe internet, context în care, la nivel național, polițiștii din cadrul structurilor de prevenire a criminalității împreună cu cei din cadrul structurilor de combatere a criminalității organizate vor organiza săptămânal, în liceele din țară, activități de informare a elevilor și profesorilor cu privire la această temă.

 

FOTO – Arhivă

Reclamă
Click pentru a comenta

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

RECLAMĂ

RECLAMĂ

PUBLICITATE

TU AI DAT LIKE?

ABONEAZĂ-TE PENTRU ȘTIRI VIDEO

PUBLICITATE

CAUTĂ CE TE INTERESEAZĂ

Web Doar pe Dej24.ro

DONEAZĂ

Dacă doriți să sprijiniți financiar Dej24.ro, CLICK pe butonul de mai jos pentru a dona orice sumă de bani.

PARTENER