Conectează-te cu noi

Naţional

Șase persoane, propuse pentru arestare preventivă pentru violențele din Piața Victoriei

Publicat acum

pe

Ieri dimineaţă, poliţişti din cadrul Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti, în baza delegării, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sector 1, au pus în aplicare 13 mandate de percheziţie domiciliară în municipiul Bucureşti şi mai multe mandate de aducere, într-un dosar privind violenţele din noaptea de 01/02 februarie înregistrate în Piaţa Victoriei.

În urma cercetărilor efectuate până la această dată şi în baza colaborării cu Inspectoratul General al Jandarmeriei Române au fost identificate mai multe persoane, despre care există date şi indicii că au participat la acţiunile violente menţionate.

Cu ocazia percheziţiilor efectuate, au fost găsite şi ridicate peste 3.000 materiale pirotehnice ce urmează a fi expertizate.

Persoanele vizate vor fi conduse pentru audieri la sediul Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti – Serviciului Investigaţii Criminale.

Acţiunea beneficiază de suportul de specialitate al Direcţiei Operaţiuni Speciale din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române.

Vă reamintim, Procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti au dispus prin ordonanţa din data de 02.02.2017, punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de inculpaţii:

  • Gheorghe Octavian, pentru săvârşirea infracţiunilor de complicitate la ultraj şi tulburarea ordinii şi liniştii publice;
  • Moraru Alexandru, pentru săvârşirea infracţiunilor de complicitate la ultraj şi tulburarea ordinii şi liniştii publice;
  • Pavel Andrei Cătălin, pentru săvârşirea infracţiunii de port sau folosirea fără drept de obiecte periculoase şi tulburarea ordinii şi liniştii publice;
  • Palade Alexandru Claudiu, pentru săvârşirea infracţiunilor de ultraj şi tulburarea ordinii şi liniştii publice;
  • Iancu Robert Liviu, pentru săvârşirea infracţiunii de tulburarea ordinii şi liniştii publice;
  • Iancu Alin Alexandru, pentru săvârşirea infracţiunii de port sau folosirea fără drept de obiecte periculoase;
  • Raşcov Milan Miroslav, pentru săvârşirea infracţiunii de port sau folosirea fără drept de obiecte periculoase;
  • Fagel Andrei Bogdan, pentru săvârşirea infracţiunilor de complicitate la ultraj şi tulburarea ordinii şi liniştii publice.

În fapt, s-a reţinut că, în noaptea de 01/02.02.2017, în timp ce se aflau în zona Piaţa Victoriei, în contextul în care in zona respectiva avea loc o manifestaţie cu caracter paşnic la care participau aproximativ 100.000 de persoane, inculpaţii s-au manifestat violent, aruncând cu diverse obiecte contondente (sticle, bucăţi de gheaţă, containere) în jandarmii aflaţi în exercitarea atribuţiilor de serviciu pentru asigurarea ordinii în timpul protestului, provocându-le acestora suferinţe fizice.

Prin acţiunile lor violente, inculpaţii au tulburat ordinea şi liniştea publică.

De asemenea, asupra unora dintre inculpaţi au fost găsite obiecte periculoase (cuţite, bricege) care erau interzise a fi deţinute într-o astfel de adunare publică.

Procurorii de caz au dispus luarea măsurii controlului judiciar faţă de inculpaţii Pavel Andrei Cătălin, Iancu Alin Alexandru, Iancu Robert Liviu şi Raşcov Milan Miroslav pe o perioadă de 60 de zile.

Pentru inculpaţii Palade Alexandru Claudiu, Moraru Alexandru, Gheorghe Octavian şi Fagel Andrei Bogdan, procurorii au solicitat Judecătoriei Sector 1 Bucureşti luarea măsurii arestării preventive pe o perioadă de 30 de zile, propunere admisă de către judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul acestei instanţe.

În cauză, cercetările continuă pentru lămurirea situaţiei de fapt şi strângerea tuturor probelor necesare soluţionării cauzei, opinia publică urmând a fi informată pe măsură ce stadiul cercetărilor o va permite.

Pe această cale, procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sector 1 doresc să mulţumească reprezentanţilor mass-media care au furnizat imagini şi înregistrări ce pot contribui la stabilirea situaţiei de fapt şi identificarea tuturor autorilor.

Facem precizarea că punerea în mişcare a acţiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate, în nicio situaţie, să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie.

 

FOTO – Arhivă

Reclamă
Click pentru a comenta

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

RECLAMĂ

RECLAMĂ

PUBLICITATE

TU AI DAT LIKE?

ABONEAZĂ-TE PENTRU ȘTIRI VIDEO

PUBLICITATE

CAUTĂ CE TE INTERESEAZĂ

Web Doar pe Dej24.ro

DONEAZĂ

Dacă doriți să sprijiniți financiar Dej24.ro, CLICK pe butonul de mai jos pentru a dona orice sumă de bani.

PARTENER