Soba defectă de la școala din Negrilești i-a băgat în spital pe cei 16 elevi – VIDEO

intoxicati scoala Negrilesti (1)

Direcția de Sănătate Publică a ajuns la concluzia că de vină pentru intoxicaţia pe care au suferit-o, ieri, 16 copii de la şcoala din Negrileşti este soba de teracotă.

Noxele emise de soba defectă, dar şi faptul că încăperea nu era aerisită corespunzător au băgat în spital 16 elevi din calsele a III a şi a IV-a. „În urma anchetei s-a stabilit că problemele au fost din cauza sobei care a fost folosită necorespunzărot şi din cauza faptului că sala de clasă nu a fost aerisită corespunzător. De asemenea, elevii nu au fost scoşi în pauză afară la aer”, a declarat pentru bistriteanul.ro directorul adjunct al DSP BN, dr. Doina Petri.

Cu toate acestea, ieri, Dej24.ro a stat de vorbă cu Ioana Silaghi, directorul instituției de învățămând din Negrilești, care a declarat că ”soba a fost verificată, nu emană gaze deloc, chiar este una dintre sobele bune”.

Vă reamintim, ieri, în jurul orei 12:15, mai mulți elevi de la Școala Generală Negrilești au acuzat stări de amețeală și greață. La fața locului au fost trimise de urgență mai multe echipaje de prim-ajutor de la Beclean și Bistrița pentru a acorda asistență elevilor.

loading...
Categorii: Eveniment

Despre autor

Răzvan Căucean

Jurnalist www.dej24.ro - Știri din Dej | Scriem istoria zi de zi

Scrie un comentariu

Adresa ta de e-mail nu va fi publicată.
Câmpurile necesare sunt marcate cu*