Conectează-te cu noi

Ştiri din zonă

Spectacol artistic la școala din Uriu, de Ziua Națională a României – FOTO

Publicat acum

pe

1 Decembrie Uriu

Școala Gimnazială Uriu a marcat vineri, în avans, Ziua Națională a României. De altfel, toată săptămâna aceasta copilașii au desfășurat activități referitoare la această sărbătoare.

Vineri, elevii claselor pregătitoare, a II-a, a III-a și a IV-a, pregătiți de înv. Timea Muntean și Elisabeta Mate, au pregătit un spectacol artistic pentru a marca Ziua Națională a României.

După intonarea Imnul de Stat al României, învățătoarele școlarilor din Uriu au rostit câteva cuvinte despre istoria Marii Uniri. Apoi, micuții elevi – îmbrăcaţi în costume populare, cu cocarde tricolore în piept și cu steguleţe în mână – au oferit celor prezenți un frumos program artistic.

Mai mult decât atât, toată săptămâna aceasta, în cadrul proiectului tematic ”România – țara mea”, elevii școlii din Uriu au derulat o serie de activităţi prin care au învățat să recunoască simbolurile naționale și au aflat care este istoria din spatele datei de 1 Decembrie. De asemenea, elevii au realizat expoziția de tablouri ”Țara mea”, au lecturat texte lirice și în proză pe tema unirii și au cântat cântece patriotice.

foto: bistriteanul.ro

Reclamă
Click pentru a comenta

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

RECLAMĂ

RECLAMĂ

PUBLICITATE

TU AI DAT LIKE?

ABONEAZĂ-TE PENTRU ȘTIRI VIDEO

PUBLICITATE

CAUTĂ CE TE INTERESEAZĂ

Web Doar pe Dej24.ro

DONEAZĂ

Dacă doriți să sprijiniți financiar Dej24.ro, CLICK pe butonul de mai jos pentru a dona orice sumă de bani.

PARTENER