Conectează-te cu noi

Eveniment

Străzile din Dej s-au transformat în adevărate lacuri de acumulare – VIDEO

Publicat acum

pe

Inundatii pe strazi Dej

Ploaia torențială căzută în această după-amiază la Dej a dat serioase bătăi de cap șoferilor și pietonilor aflați pe stradă.

O ploaie torențială, de scurtă durată, a provocat adevărate șuvoaie pe străzile din municipiul Dej. Apa s-a strâns pe carosabil, iar circulația s-a desfășurat cu dificultate.

O situație mai deosebită s-a înregistrat în cartierul Dealul Florilor, pe străzile Unirii, C-tin Dobrogeanu Gherea și Ecaterina Teodoroiu, dar și pe mai multe străzi dintre blocuri, unde autovehiculele au fost la un pas de a rămâne blocate.

Cea mai afectată locație a fost C-tin Dobrogeanu Gherea, unde șuvoaiele revărsate din zonele mai înalte au format un adevărat lac de acumulare în fața supermarketurilor din apropiere, apa fiind la un pas de a intra în magazine.

Pe strada Ecaterina Teodoroiu canalizarea nu a mai făcut față, puterea apei mutând pur și simplu capacele de canal de la loc. Și în această zonă traficul rutier s-a desfășurat cu mare dificultate, șoferii fiind nevoiți să facă slalom printre gurile de canal neacoperite.

Vă reamintim, municipiul Dej și mai multe comune din apropiere au fost lovite, în urmă cu aproximativ două luni de zile, de inundații masive. Atunci, zeci de oameni au rămași blocați în locuințele inundate de ape. Detalii AICI!

Reclamă
Click pentru a comenta

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

RECLAMĂ

RECLAMĂ

PUBLICITATE

TU AI DAT LIKE?

ABONEAZĂ-TE PENTRU ȘTIRI VIDEO

PUBLICITATE

CAUTĂ CE TE INTERESEAZĂ

Web Doar pe Dej24.ro

DONEAZĂ

Dacă doriți să sprijiniți financiar Dej24.ro, CLICK pe butonul de mai jos pentru a dona orice sumă de bani.

PARTENER