Conectează-te cu noi

Ştiri din zonă

Subiect controversat la Olimpiada de Română din județul Cluj. Elevii au avut de redactat un denunț

Publicat acum

pe

Ministerul Educației Naționale a analizat situația generată de elaborarea/formularea unui subiect primit spre rezolvare de elevii din județele Bistrița-Năsăud, Cluj și Prahova, participanți la faza județeană a Olimpiadei de Limba și literatura română pentru clasa a XII-a.

Ministerul precizează că subiectele aferente acestei etape de concurs au fost elaborate de un grup de lucru constituit la nivelul celor trei județe amintite.

Astfel, deși subiectul a fost construit pornind de la prevederile Regulamentului specific privind organizarea și desfășurarea Olimpiadei de Limba și literatura română (clasele IX-XII), și în raport cu programele școlare pentru Limba și literatura română (clasele IX — XII), în vigoare la această dată, la nivelul competențelor, a conținuturilor și a atitudinilor, Ministerul Educației consideră că formularea acestuia a fost inadecvată. De asemenea, relevanța unui astfel de item pentru cunoștințele și creativitatea elevilor poate fi discutabilă.

Prin urmare, pentru a preîntâmpina situații de acest gen, Ministerul Educației a decis ca, începând cu anul școlar 2017-2018, subiectele pentru etapele județene să fie elaborate de specialiștii din grupurile de lucru din Ministerul Educației.

Măsura are ca obiectiv atât evitarea unor formulări nefericite, cât și asigurarea unei abordări unitare cu privire la conceperea subiectelor pentru olimpiade și concursuri școlare, precum și la selecția elevilor. Măsura va fi aplicată din anul școlar următor, întrucât trebuie modificate regulamentele specifice ale unor olimpiade și concursuri școlare, lucru care nu se poate realiza în acest moment, având în vedere că acestea sunt în desfășurare.

De asemenea, Ministerul Educației face apel la toate cadrele didactice implicate în elaborarea de subiecte pentru orice tip de evaluare (teste de evaluare, lucrări scrise semestriale, concursuri, examene etc.) să respecte programa în vigoare și să adapteze cerințele la specificul vârstei, pentru a evita apariția unor situații care lasă loc unor interpretări fără legătură cu mediul școlar.

Vă reamintim, elevii participanţi la Olimpiada la Limba Română în judeţul Prahova, Cluj și Bistrița Năsăud au avut de rezolvat un subiect în care să-şi imagineze că sunt personajul ce colectează taxele de la ţăranii din romanul „Moromeţii” şi să redacteze un referat (raport scris) adresat conducerii de partid prin care denunţă „calitatea de element duşmănos a lui Ilie Moromete”.

Reclamă
Click pentru a comenta

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

RECLAMĂ

RECLAMĂ

PUBLICITATE

TU AI DAT LIKE?

ABONEAZĂ-TE PENTRU ȘTIRI VIDEO

PUBLICITATE

CAUTĂ CE TE INTERESEAZĂ

Web Doar pe Dej24.ro

DONEAZĂ

Dacă doriți să sprijiniți financiar Dej24.ro, CLICK pe butonul de mai jos pentru a dona orice sumă de bani.

PARTENER