Conectează-te cu noi

Social-Cultură

Sublocotenentul (rtr.) Vasile Bâlc din Chiuiești, sărbătorit la împlinirea a 95 de ani – FOTO

Publicat acum

pe

Vasile Balc Chiuiesti (1)

Sublocotenentul în retragere, Vasile Bâlc, din Chiuiești, a împlinit ieri venerabila vârstă de 95 de ani. Cu această ocazie, la locuința sa din Urișor a avut parte de oaspeți de seamă.

Născut pe 28 decembrie 1920, în localitatea Chiueşti, sublocotenentul (rtr.) Vasile Bâlc a fost încorporat la 6 mai 1944 (la vârsta de 24 ani), servind ca şi ochitor pe un aruncător de 82 mm într-o companie de infanterie. A luat parte la bătălii din cel de-Al Doilea Război Mondial, apărând iniţial Dealul Feleacului, ulterior, timp de o lună de zile, participând la luptele de la Oarba de Mureş. Sfârşitul războiului, 9 mai 1945, l-a găsit pe sergentul Bâlc în Cehoslovacia, participând cu succes la luptele duse de ostaşii români pentru eliberarea acestei ţări.

Astăzi, sublocotenentul (rtr.) Vasile Bâlc, stabilit în Urișor, are 4 copii, 11 nepoţi şi 4 strănepoţi, mare parte dintre aceştia fiindu-i aproape cu ocazia sărbătorilor de iarnă.

Colonelul Mihai Carp, comandantul Batalionului 41 Transport „Bobâlna”, împreună cu consilierul acestuia, plutonierul adjutant principal Cristian Mare, şi comandantul comenduirii garnizoanei Dej, maior Sorin Tarţa, s-au deplasat ieri în localitatea Urișor pentru a-i fi alături la aniversarea vârstei de 95 de ani, dăruindu-i, din partea militarilor batalionului cadouri, alimente, o şampanie şi un tort aniversar.

Reclamă
Click pentru a comenta

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

RECLAMĂ

RECLAMĂ

PUBLICITATE

TU AI DAT LIKE?

ABONEAZĂ-TE PENTRU ȘTIRI VIDEO

PUBLICITATE

CAUTĂ CE TE INTERESEAZĂ

Web Doar pe Dej24.ro

DONEAZĂ

Dacă doriți să sprijiniți financiar Dej24.ro, CLICK pe butonul de mai jos pentru a dona orice sumă de bani.

PARTENER