Conectează-te cu noi

Administraţie

Sute de cărți și reviste, alături de câteva opere de artă, donate Municipiului Dej

Publicat acum

pe

sculptor

Consilierii locali din Dej urmează să accepte în următoarea ședință mai multe donații făcute de două persoane.

Mai exact, Hadobas Adriana-Ildiko va dona Muzeului Municipal Dej mai multe tipuri de cărţi şi reviste, cerând acceptarea lor de către Consiliul Local Dej. Este vorba despre 624 cărți în limba română, 321 în limba maghiară, 146 reviste în limba română, 380 reviste în limba maghiară, 177 monografii locale, precum și 12 studii.

Totodată, Alexandra Rus cere Consiliul Local Dej acceptarea donaţiei după sculptorul Vasile Rus Batin a operelor de artă: ”Statuia ecvestră Avram Iancu” (gips), ”Mame de eroi” (gips), ”Fată someşană” (piatră), respectiv ”Bust compozitorul şi pianistul Dinu Lipatti” (piatră).

Donațiile ar urma să fie acceptate în următoarea ședință a Consiliului Local Dej.

Administraţie

Dej | Lucrări de asfaltare, mâine, pe ”strada craterelor” Dobrogeanu Gherea

Publicat acum

pe

În sfârșit! Mâine vor avea loc lucrări de asfaltare pe strada Dobrogeanu Gherea de pe Dealul Florilor din municipiul Dej.

Anunțul a fost făcut, în urmă cu puțin timp, de Primăria Municipiului Dej.

”Mâine, 24 aprilie începând cu ora 21.00 circulația pe strada Dobrogeanu Gherea va fi restricționată pentru lucrările de asfaltare pe care Primăria Municipiului Dej le efectuează prin Serviciul de Administrare a Domeniului Public. Pe durata intervențiilor circulația în zona va fi dirijată de agenți ai Poliției Locale”, anunță municipalitatea.

Vă reamintim, Dej24.ro a scris în urmă cu câteva luni despre ”craterele” formate pe strada Dobrogeanu Gherea:

CRATERE pe Dobrogeanu Gherea din Dej. PÂNĂ CÂND?! – FOTO

Continuă să citești

Administraţie

Încă un proiect semnat de Primăria Dej. Punte pietonală peste Someș, prevăzută – FOTO

Publicat acum

pe

Primarul municipiului Dej, Morar Costan anunță că s-a semnat
contractul de finanțare a proiectului „Dezvoltarea infrastructurii de transport alternativ în municipiul Dej – punte pietonală și modernizare coridor infrastructură integrată în Ocna Dej”.

”Astăzi, 18 aprilie, am semnat la sediul ADR Nord – Vest contractul de finanțare a proiectului <<Dezvoltarea infrastructurii de transport alternativ în municipiul Dej – punte pietonală și modernizare coridor infrastructură integrată în Ocna Dej>>. Prin acest proiect se va moderniza strada Văii si puntea pietonala de peste râul Someș care face legătura intre intersecțiile străzilor: Corneliu Coposu cu Alecu Russo pe malul stâng al râului Someș și intersecția străzii Pintea Viteazu cu strada Pescarilor, pe malul drept al râului Someș.

Investiția în valoare de peste 13 600 000 lei se adaugă celor 5 proiecte finanțate prin Programul Operațional Regional care alcătuiesc Planul de Mobilitate Urbană al municipiului Dej, proiecte cu o valoare totală de peste 40 milioane de euro, care în prezent sunt în implementare”, anunță primarul Morar Costan.

Continuă să citești

Administraţie

Mâine are loc, la Dej, acțiunea ”Împreună pentru un oraș mai curat”

Publicat acum

pe

Primăria Municipiului Dej organizează marți, 16 aprilie, cu începere de la ora 8, acțiunea ”Împreună pentru un oraș mai curat”, la care participă angajați din cadrul primăriei și beneficiari ai venitului minim garantat.

Acțiunea are ca scop mobilizarea comunității în curățenia de primăvară și conștientizarea cu privire la menținerea curățeniei în municipiul Dej.

Angajații din cadrul Primăriei Municipiului Dej și beneficiari ai venitului minim garantat vor desfășura acțiuni de ecologizare în zone publice ale orașului. Deșeurile colectate vor fi preluate de Serviciul Administrării Domeniului Public și  Compania de Salubritate Brantner- Vereș.

Ca în fiecare an, tot în această perioadă, Primăria Municipiului Dej desfășoară și acțiunea prin care solicită locuitorilor de la blocuri, case, instituţiilor publice şi societăţilor comerciale să intervină pentru ecologizarea spaţiilor aferente proprietăţilor sau spaţiilor comerciale.

„Această acțiune pe care o desfăşurăm an de an cu implicarea angajaților primăriei se dorește a fi un efort comun şi concentrat pentru municipiul nostru și mă bucur că ni se vor alătura cadre didactice și elevi din școlile dejene . 

Ecologizarea care se va desfășura marți completează acțiunea de curățenie a orașului, demarată de Primăria Municipiului Dej, care a început în zona centrală, Dealul Florilor și se va extinde în toate zonele orașului. În paralel cu acțiunile de ecologizare, se va interveni și la reparația, curățarea străzilor și efectuarea marcajelor rutiere.

Pentru ca rezultatul să fie unul pozitiv, evident este nevoie de implicarea tuturor dejenilor în susţinerea acţiunii de ecologizare prin curăţarea spaţiilor aferente blocurilor, caselor, instituțiilor sau societăților comerciale”, transmite primarul Morar Costan.

Continuă să citești

RECLAMĂ

PUBLICITATE

loading...

PUBLICITATE

ABONEAZĂ-TE PENTRU ȘTIRI VIDEO

TU AI DAT LIKE?

PUBLICITATE

CAUTĂ CE TE INTERESEAZĂ

Web Doar pe Dej24.ro

DONEAZĂ

Dacă doriți să sprijiniți financiar Dej24.ro, CLICK pe butonul de mai jos pentru a dona orice sumă de bani.

PARTENER

Cele mai populare