Tag-uri "Klaus Iohannis"

Înapoi la prima pagină
Naţional

Copiii sub trei ani vor fi scutiţi de la plata întreţinerii

Preşedintele Klaus Iohannis a semnat joi decretul de promulgare a legii care scuteşte de la cheltuielile de întreţinere copiii cu vârste de până la trei ani, anunţă Administraţia Prezidenţială, potrivit

Naţional

Cele mai mari proteste de după Revoluția din ’89. Peste 600.000 de români au ieșit ieri în stradă

Peste jumătate de milion de oameni au protestat ieri în toată ţara, faţă de modificarea prin ordonanţă de urgenţă a codurilor penale. Dintre aceştia, peste 300.000 de persoane s-au adunat

Administraţie

DECRET PREZIDENȚIAL: Patru magistrați numiți în funcția de judecător sau procuror în cadrul Judecătoriei Dej

Președintele României, domnul Klaus Iohannis, a semnat joi, 26 ianuarie, decretele de numire în funcția de judecător sau procuror a candidaților care au promovat examenul de capacitate organizat în perioada 1

Politic

Președintele Klaus Iohannis a anunțat REFERENDUM! Vom merge din nou SĂ VOTĂM

Președintele României, Klaus Iohannis a anunţat azi că va începe demersurile pentru organizarea unui referendum. ”Această temă (a graţierii, n.r.) în mod nefericit a devenit o temă naţională, este evident

Naţional

Preşedintele Klaus Iohannis a refuzat desemnarea lui Sevil Shhaideh pentru funcţia de premier

Preşedintele Klaus Iohannis a ţinut o scurtă declaraţie de presă în care a anunţat că nu acceptă propunerea PSD-ALDE ca Sevil Shhaideh să fie desemnată ca premier al României, potrivit

Naţional

Legea privind diminuarea risipei alimentare a fost promulgată. Ce prevede aceasta

Președintele Klaus Iohannis a promulgat, miercuri, Legea privind diminuarea risipei alimentare, care prevede ca alimentele care se apropie de termenul de expirare, dar sunt consumabile, să fie donate către orfelinate,

Naţional

În caz că nu știați… Astăzi este sărbătorită Ziua Internațională a Bărbaților

Ziua Internațională a Bărbaților este sărbătorită în peste 60 de țări ale lumii, la 19 noiembrie, și are ca obiective sănătatea bărbaților și a băieților, îmbunătățirea relațiilor dintre sexe, promovarea

Naţional

ADIO țigări aromate! Legea a fost promulgată. De când intră în vigoare această măsură

Punerea pe piaţă a ţigărilor şi a tutunului rulat cu aromă caracteristică, cum ar fi aromele de fructe, condimente, ierburi, alcool, dulciuri sau vanilie, va fi interzisă, după ce preşedintele

Naţional

E oficial! Românii vor putea călători în Canada fără viză. A fost semnat acordul CETA

Tratatul UE-Canada, semnat duminică, permite punerea în aplicare a acordului privind eliminarea deplină a vizelor canadiene pentru cetăţenii români, fiind benefic atât pentru că înlătură un tratement discriminatoriu, cât şi

Naţional

Parlamentul a decis ca Ziua Copilului să fie zi liberă nelucrătoare

Deputaţii au adoptat un proiect de lege prin care data de 1 iunie, Ziua Copilului, este declarată zi liberă nelucrătoare, potrivit Mediafax. Deputaţii au adoptat cu 237 de voturi ”pentru”