Tag-uri "profesor"

Înapoi la prima pagină
Naţional

Toate şcolile vor avea Internet, iar părinţii vor primi notele şi absenţele în timp real. Când va intra în vigoare această măsură

Ministrul Educaţiei, Liviu Pop, a declarat că în maxim doi ani toate instituţiile de învăţământ preuniversitar vor avea Internet, iar părinţii vor primi notele şi absenţele elevilor în timp real,

Ştiri din zonă

Județul Cluj își păstrează poziția de lider! Cele mai bune rezultatele la Titularizare 2017 după contestații

După reevaluarea lucrărilor contestate la proba scrisă din cadrul concursului pentru titularizare, 9.772 de candidați au obținut note peste 7 (notă necesară angajării pe perioadă nedeterminată), conform Ministerului Educației Naționale

Ştiri din zonă

Județul Cluj, pe primul loc în topul județelor cu cele mai puține contestații la Titularizare 2017

Rezultatele finale ale concursului de titularizare vor fi afișate marți la sediile inspectoratelor școlare județene, după ce peste 18% dintre candidați au contestat notele, conform Agerpres. La examenul de titularizare

Social-Cultură

Proiect al Școlii Gimnaziale Speciale Dej, între singurele două din județ care au obținut finanțare ANPCDEFP – FOTO

În perioada 17-18 iulie 2017 s-a desfășurat la București Reuniunea de Informare și Consiliere Proiecte de Mobilitate în Domeniul Educației Școlare și a Educației Adulților. Reuniunea, la care au fost

Ştiri din zonă

Județul Cluj, cele mai bune rezultate la Titularizare 2017

Un procent de 45,73% dintre dascăli au obţinut nota 7 sau peste la examenul naţional de Titularizare 2017, în creştere cu 1,30% faţă de anul trecut, potrivit primelor rezultate anunţate

Naţional

REZULTATE TITULARIZARE 2017 – EDU.ro | Primele note vor fi afişate la sediile inspectoratelor şcolare

Primele rezultate ale examenului scris de titularizare vor fi afişate marţi, la sediile inspectoratelor şcolare şi pe site-ul http://titularizare.edu.ro, dascălii nemulţumiţi de notele obţinute având posibilitatea să depună contestaţii până

Naţional

Astăzi are loc proba scrisă a examenului de titularizare. Cinci candidaţi s-au înscris pe un loc

Miercuri, de la ora 10.00, are loc, în 88 de centre, proba scrisă a examenului de titularizare, pentru susţinerea acestei evaluări înscriindu-se 27.556 de candidaţi, Ministerul Educaţiei punând la dispoziţia

Naţional

Materialele didactice din școli, înca insuficiente pentru un predat la clasă modern și eficient

Problema materialelor didactice din scoli a fost o problema destul de indelung dezbatuta, iar concluzia specialistilor este aceea ca materialele didactice moderne sunt aproape absente din scolile din Romania. Desi

Social-Cultură

Dej | Interviu cu prof. Sorin Borodi: „Avem un sistem de educație rigid (…), de multe ori nociv pentru copii şi tineri”

Daniela Palade Teodorescu a stat de vorbă cu profesorul de matematică Sorin Borodi, de la Liceul Teoretic ”Alexandru Papiu Ilarian” Dej, despre examenul de evaluare națională și felul în care

Social-Cultură

Avem cu ce ne mândri! Patru elevi din Dej au fost notați cu 10 la Evaluarea Națională

Mai mulți elevi din Dej au reușit să obțină rezultate deosebite la Evaluarea Națională 2017. În urma afișării rezultatelor, patru elevi din municipiu au reușit să obțină nota 10. Este