Tag-uri "salariu"

Înapoi la prima pagină
Naţional

Câștigul salarial mediu nominal net, în creștere cu 1% în aprilie; salariile cele mai mari, în sectorul IT

Câștigul salarial mediu nominal net s-a situat în luna aprilie la 2.366 lei, în creștere cu 1% față de luna precedentă, respectiv cu 24 lei, valorile cele mai mari ale

Naţional

Majorări salariale pentru unele categorii de angajați, APROBATE de Camera Deputaților

Camera Deputaților a adoptat, marți, cu 246 voturi pentru, 28 împotrivă și o abținere, OUG 99/2016 privind unele măsuri pentru salarizarea personalului plătit din fonduri publice, prorogarea unor termene, precum

Naţional

Majorări de salarii DECALATE în Educaţie şi Sănătate! Sindicatele anunţă posibile proteste

Ministrul Muncii a anunţat, marţi, că majorările salariale în Educaţie şi Sănătate se vor face etapizat, respectiv cu 25% de la 1 ianuarie pentru toţi bugetarii, urmând ca de la

Naţional

Legea salarizării: Ce salarii cresc cu peste 100%, ce salarii scad. Anunțul făcut de ministrul Muncii

Ministrul Muncii, Lia Olguta Vasilescu, a declarat, vineri, ca, dupa intrarea in vigoare a noii Legi a salarizarii, aproximativ 60% dintre salariile bugetarilor vor avea cresteri si mai mari de

Naţional

De 1 iunie, părinții ar putea primi 150 de lei cadou, pentru fiecare copil

De 1 iunie, „Ziua Copilului”, părinții sunt cei care au parte de o surpriză! Angajații cu copii ar putea primi câte 150 de lei net, pentru fiecare micuț. Banii nu

Naţional

Dragnea: Pentru orice medic, impozitul pe salariu va fi zero, indiferent de salariu

Președintele Partidului Social Democrat (PSD) și al Camerei Deputaților, Liviu Dragnea, a declarat, la Bacău, că salariile medicilor nu vor mai fi impozitate de la 1 ianuarie 2018, el adăugând

Administraţie

Angajații Primăriei Dej declanșează mâine GREVA JAPONEZĂ!

Angajații din cadrul Primăriei Municipiului Dej vor declanșa mâine, 25 mai 2017, GREVA JAPONEZĂ, nemulțumiți de actuala formă a proiectului legii salarizării. Funcționarii din cadrul Primăriei Municipiului Dej se alătură

Naţional

Sindicaliştii din Administraţia Publică anunţă că de mâine vor începe PROTESTELE

Sebastian Oprescu, preşedintele Sindicatului Naţional al Funcţionarilor Publici, anunţă că de miercuri, 24 mai, angajaţii din administraţia publică vor înceta lucrul, oamenii fiind nemulţumiţi că în legea salarizării unitare nu

Social-Cultură

DEJ | Cât ar urma să câștige primarul Morar Costan, după intrarea în vigoare a legii salarizării

Comisia de Muncă din Senat a adoptat, joi, un amendament prin care primarilor şi viceprimarilor oraşelor li se majorează indemnizaţiile cu 1450 de lei faţă de sumele propuse în proiectul

Ştiri din zonă

Garda de Mediu Cluj, în GREVĂ GENERALĂ pe termen nelimitat

Personalul Gărzii Naționale de Mediu (GNM) din toată țara au declanșat în această dimineață greva generală pe termen nelimitat, manifestându-și astfel nemulțumirea și indignarea pentru inechitatea salarială care există în domeniul protecției