Conectează-te cu noi

Social-Cultură

Tibi Ușeriu a terminat cu brio Maratonul Internațional AROBS – FOTO

Publicat acum

pe

Tibi Useriu 4

Tibi Ușeriu a terminat cu bine Maratonul Internațional AROBS Cluj, chiar dacă nu s-a clasat printre primele poziții.

Cursa a fost câștigată de James Emuria, un sportiv în vârstă de 33 de ani din Kenya, care a încheiat primul cei 42,195 km. Pe locul al doilea s-a clasat Nagy Tamas, din Ungaria. La maraton s-au înscris nu mai puțin de 3500 de participanți.

Maratonul Internațional AROBS Cluj-Napoca este o competiție sportivă cu un nivel tehnic ridicat, dedicată comunității sportive internaționale. Gândit de la prima ediție ca o manifestare sportivă menită să reunească într-o competiție deschisă alergători profesioniști și amatori din țară și străinătate, maratonul a devenit un eveniment simbol care definește orașul Cluj-Napoca ca oraș sportiv european. Maratonul Internațional AROBS Cluj-Napoca face parte din programul de evenimente sportive organizate sub egida Runners Club în 2015, prin care asociația promovează în rândul publicului larg un mod de viață sănătos prin practicarea alergării sportive.

Vă reamintim, Tibi Ușeriu a alergat în total 215 km; a pornit sâmbătă dimineață din Pasul Tihuța, a trecut prin Bistrița, mai apoi prin Beclean, iar aseară în jurul orei 21:30 a ajuns și la Dej. Tibi și-a continuat traseul spre Gherla, apoi Apahida, iar în această dimineață a ajuns la Cluj-Napoca și a participat la Maratonul Internațional AROBS, maraton pe care l-a încheiat în jurul orei 14:45.

Scopul principal al lui Tibi a fost să strângă 50.000 de lei, bani necesari pentru susținerea tinerilor cu insuficiență renală cronică tratată prin hemodializă, dializă peritoneală și transplant renal, tineri îngrijiți de Asociația pentru Solidaritate și Empatie ”Claudia Safta”.

Tibi a stat de vorbă cu reporterii Dej24.ro. ”Încetuc, cu treabă bună, merge. De-abia m-am încălzit. Dacă va merge ca și până acum și la noapte o să fie foarte bine. Cu moralul stau cel mai bine, că altfel…”, a spus Tibi aseară.

Citește și: Aleargă pentru o cauză nobilă. Tibi Ușeriu, încurajat de susținători la Dej – FOTO/VIDEO

Reclamă
Click pentru a comenta

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

RECLAMĂ

RECLAMĂ

PUBLICITATE

TU AI DAT LIKE?

ABONEAZĂ-TE PENTRU ȘTIRI VIDEO

PUBLICITATE

CAUTĂ CE TE INTERESEAZĂ

Web Doar pe Dej24.ro

DONEAZĂ

Dacă doriți să sprijiniți financiar Dej24.ro, CLICK pe butonul de mai jos pentru a dona orice sumă de bani.

PARTENER