Conectează-te cu noi

Ştiri din zonă

TOT ce trebuie să știi despre UNTOLD Festival – Acces, program, transport și parcări

Publicat acum

pe

untold festival

 UNTOLD Festival, cel mai așteptat festival al anului 2015 în România, se apropie cu pași repezi. Pentru cele patru zile de poveste, 30 iulie – 2 august, cei mai îndrăgiți artiști electro-dance-music din întreaga lume urcă pentru prima dată pe aceeași scenă: AVICII, ARMIN van BUUREN, DAVID GUETTA și DIMITRI VEGAS&LIKE .

UNTOLD Festival va prezenta fanilor peste 170 de artiști, 8 scene principale, 4 zile, un program încărcat cu peste 80 de ore de muzică și, nu în ultimul rând, o mulțime de activități desfășurate pe timpul zilei. Unicitatea festivalului este creată de premierele pe care a reușit să le prezinte încă de la prima ediție, printre care și faptul că cei mai îndrăgiți artiști electro-music-dance urcă pentru prima dată pe aceeași scenă la Cluj-Napoca. De asemenea, publicul are prilejul de a se bucura atât la atmosfera de festival, cât și de specificul local și facilitățile orașului, generând pe cele 4 zile un trafic cumulat de aproximativ de 300.000 de persoane.

Ne bucurăm că sunt alături de noi reprezentanți ai autorităților locale și județene și salutăm implicarea acestora în aspectele organizatorice ale festivalului care țin de măsurile de protecție, prevenție și prim ajutor al festivalierilor. Amploarea și dimensiunea festivalului impun anumite măsuri de siguranță pe care le-am putut estima cu ajutorul persoanelor specializate implicate și ne cerem scuze localnicilor pentru eventualul disconfort creat”, spune Bogdan Buta, Director General UNTOLD Festival.

Clujul va avea de câștigat din acest eveniment, din perspectiva imaginii, din punct de vedere economic și financiar. Acest eveniment major al Capitalei Europene a Tineretului va pune definitiv Cluj-Napoca pe harta europeană și, de ce nu, mondială, a marilor evenimente-spectacol.

Îmi cer scuze clujenilor pentru restricții, înțeleg criticile, însă sper ca cetățenii să înțeleagă faptul că beneficiile pentru oraș, pentru comunitate, sunt enorme și că aceste măsuri sunt necesare pentru a garanta siguranța participanților la eveniment. Subliniez încă o dată caracterul ultra-temporar al acestor măsuri. Vorbim de 50.000 de oameni – în ultimele luni am avut în fiecare săptămână întâlniri cu reprezentanții poliției, jandarmeriei, ISU, cei care vor asigura ordinea și siguranța publică. Suntem pregătiți, vom asigura transport 24 de ore din 24 pe perioada festivalului și toate măsurile care se impun”, spune domnul Primar Emil Boc.

Suntem mândri de asocierea cu UNTOLD Festival și bucuroși că prin susținerea acestuia contribuim încă odată la dezvoltarea comunității locale din Cluj-Napoca. URSUS este alături de UNTOLD Festival din două motive. Un motiv este că UNTOLD Festival are ambiția de a deveni cel mai important festival din această parte a Europei, iar ca rege al berii în România trebuie să onorăm distracția. Un alt motiv, la fel de important, este faptul că acest festival are loc la Cluj –Napoca iar URSUS are o datorie față de orașul în care a fost fondat, un oraș universitar vibrant, tânăr și cu o energie aparte. Apreciem colaborarea bună pe care am avut-o până acum cu echipa de profesioniști care este implicată în organizarea festivalului. De asemenea ne bucură cooperarea foarte bună cu autoritățile. URSUS este parte din povestea UNTOLD nu doar cu sponsorizarea festivalului ci și cu efortul unei echipe logistice dedicate, din care doar la fața locului vor fi prezente 30 de persoane, și evident cu o bere pe măsura distracției”, au declarat reprezentanții Ursus Breweries.

CAPITOLUL 1 – IMPACTUL FESTIVALULUI ASUPRA COMUNITĂȚII LOCALE

Bugetul festivalului este de 4,5 milioane de euro, obținut din sponsorizări private, finanțare de la bugetul local (sub 10%, respectiv 400.000 de euro, echivalentul a 1,8 milioane de lei) și vânzarea de bilete și abonamente.

Impactul pozitiv pe care festivalul îl are la nivel local se poate observa în domeniul HORECA, unde se înregistrază o cerere fără precedent la nivel de cazare, iar nevoia apărută peste capacitatea posibilă a unităților hoteliere din Cluj este preluată de localnicii care devin gazde pentru festivalierii. 80% din comercianții regăsiți la festival sunt comercianți locali, iar 4 din scenele festivalului sunt asigurate de furnizori locali. Un nou val de turiști a fost atras în Cluj pe timpul verii, pentru cel puțin 4 zile. Astfel că 60% dintre festivalieri sunt din afara Clujului, iar 15% sunt internaționali, iar studenții aleg anul acesta să-și petreacă vara la Cluj, dând un suflu nou orașului și pe timpul verii. Reputația pe care Cluj-Napoca o are în calitate de gazdă a UNTOLD Festival în presa indernațională este fără precedent. Publicații precum The Guardian, BBC, CNBC, Huffington Post, The Verge, I fucking love science au lăudat campania Pay With Blood, menționând Cluj Napoca și Transilvania în fiecare articol.

CAPITOLUL 2 – PRODUCȚIE

99% dintre cei care lucrează zilnic la UNTOLD Festival sunt tineri, iar în producția efectivă a festivalului sunt angrenate peste 5.000 de persoane, dintre care 1.000 de voluntari. 50% din resursa umană este din Cluj și 50% din alte orașe.

La nivel logistic, în cadrul UNTOLD Festival se numără 100 de camioane necesare pentru transport logistic, un total de 700 de toalete (Cluj Arena, Polivalentă și toalete ecologice) și 300 de metri lineari de baruri. Au existat 11 variante de proiectare și amplasare a scenei principale, iar varianta finală are 18 m înălțime și 70 m lățime și necesită 13 camioane de echipament (logistică, sunet și structură), 2.700 kw consumul total de energie, 120 de difuzoare, 533 de lumini și 306 mp de ecran video, iar costurile ei se ridică la 400.000 de euro. În echipa de producție de la mainstage ne bucurăm să avem alături de noi specialiști care au lucrat cu Armin van Buuren, Tiesto, Hardwell.

Măsurile de siguranță luate cumulează un total de 23 de puncte care includ echipaje mobile pentru prim ajutor și intervenții în caz de incendii (11 puncte de prim ajutor, un spital mobil care poate trata simultan 20 de pacienți, 6 echipe mobile de pompieri și 7 autospeciale).

CAPITOLUL 3 – ACCES, PROGRAM ȘI FACILITĂȚI

(transport, parcări și sistem de plăți)

Accesul în perimetrul festivalului se va face pe la punctul principal de ticketing din Parcul Central, intrarea dinspre Opera Maghiară, unde biletele vor fi schimbare în brățări în funcție de tipul de bilet sau abonament prezentat și în baza unui act de identitate. 140 de persoane vor asigura accesul festivalierilor, iar schimbarea biletelor în brățări va fi posibilă cu o zi înainte pentru a evita cozile din prima zi de festival.

Zilnic, programul festivalului începe la ora 12.00 și se încheie ziua următoare la ora 10.00 când festivalierii trebuie să părăsească perimetrul festivalului.

Alături de Compania de Transport Public Cluj-Napoca au fost implementate o serie de măsuri pentru a optimiza transportul în comun din oraș pe perioada festivalului.

  • Pe perioada festivalului, pe liniile 101 și 102, tramvaiele vor circula joi, 30 iulie, între orele 5:00 și 18:00; vineri, 31 iulie, între orele 5:00 și 17:00, iar la sfârșit de săptămână, 1-2 august, tramvaiele vor fi înlocuite cu autobuze care vor circula deviat în ambele sensuri, pe următorul traseu: Primăverii – Spl. Independenței – Pod Garibaldi – Piața 14 iulie – Dragalina – Horea – Piața Gării, în perioada 30.07.2015 – 02.08.2015.
  • Liniile care tranzitează zona Parcului Central și cele din zona parcărilor Untold vor fi suplimentate după ora 20:00.
  • Totodată, dat fiind faptul că o mare parte dintre fanii UNTOLD vor părăsi zona de festival târziu în noapte, aceștia vor avea la dispoziție 5 linii de transport de noapte în municipiu (6, 25, 46, 30, 36), pe care autobuzele și tramvaiele vor circula până dimineață, și o linie ce va lega orașul de Florești, M 21.
  • În perioada, 31 iulie – 3 august, după ora 03:00 festivalierii și localnicii vor putea circula cu autobuzele și troleibuzele rezervă pentru suplimentarea liniilor cu flux mare de călători.

Pentru a cumpăra biletele la transport în comun prin SMS, recomandăm abonamentul de 1 zi (24 de ore) pe toate liniile, iar procedura este următoarea: se transmite litera A prin SMS la 7479, iar după primirea SMS-ului de confirmare a plății călătorul va avea un abonament de călătorie pentru 24 ore pe toate liniile din Cluj-Napoca, direct pe telefonul mobil (tarif SMS: 2.60 Euro + TVA, nu este disponibil din roaming).

Peste 6.100 de locuri de parcare vor fi disponibile pentru clujeni și turiști pe perioada UNTOLD Festival, în 4 puncte din oraș: Zona Sun-Cora, Expo Transilvania, Oser și în proximitatea camping-ului. Pe lângă acestea, parking-urile Multiplex Leul și Mărăști (str. Dorobanților) sunt alternative viabile, oferind 750 de locuri de parcare în total.

Modalitatea de plată pentru produsele și serviciile din zonele festivalului este Cardul RFID al festivalului, FESTIPAY oferit de Banca Transilvania. Unul din cele mai sigure sisteme semi-online, folosit la festivalurile majore din străinătate. În perimetrul festivalului sunt 52 de puncte de reîncărcare și peste 400 de terminale POS. Banca Transilvania pune la dispoziția publicului 2.500 de carduri preîncărcate cu 50 și 100 de lei.

CAPITOLUL 4 – MULTICULTURALISM

UNTOLD Festival a pus accentul încă de la început pe caracterul multicultural al Clujului și al Capitalei Europene a Tineretului. Astfel, site-ul www.untoldfestival.com este disponibil în trei limbi, română, engleză și maghiară.

Voluntarii festivalului sunt vorbitori de limbi străine variate. Acestia vor purta insigne care semnalează limbile vorbite, astfel încat turiștii sau comunitățile minoritare din Transilvania care vin la festival să poată comunica în limba lor maternă. Insigenele au foct create de mișcarea Igen, tessék! – Da, poftițI!, iar limbile disponibile sunt română, maghiară, engleză, franceză și germană.

Regulamentul, pliantul și harta festivalului vor fi disponibile în engleză și maghiară.

Reprezentanți ai Consulatului Oldandei și ai Ambasadei Marii Britanii se vor asigura buna informare a turiștilor ajunși la Cluj-Napoca.

UNTOLD Festival se va desfășura în perioada 30 iulie – 2 august, la Cluj-Napoca, și va aduce  pentru prima dată în România, pe aceeași scenă, patru dintre cei mai îndrăgiți artiști electro-dance-music din întreaga lume: AVICII, ARMIN van BUUREN, DAVID GUETTA și DIMITRI VEGAS&LIKE MIKE. Pe scenele festivalului de la Cluj vor urca peste 150 artiști internaționali și naționali,  dintre care amintim: ATB, Fedde le Grande, Tinie Tempah, John Newman, Patrice, Dj Premier, AronChupa, Foreign Beggars, Wilkinson, ANDYC, Tom Odell, John Digweed, Sharam, Nic Fanciulli, Satoshie Tomiie, Duke Dumont, Michael Calfan, Lost Frequencies, Gentleman și Gramatik.

UNTOLD Festival este proiectul major de divertisment al programului Cluj-Napoca 2015 – Capitala Europeană a Tineretului, organizat de Federaţia SHARE Cluj-Napoca în parteneriat cu organizaţia Student Plus, fondator al Federaţiei SHARE Cluj-Napoca.

Reclamă
Protejat cu parola. Introdu parola pentru a vedea comentariile.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

RECLAMĂ

RECLAMĂ

PUBLICITATE

TU AI DAT LIKE?

ABONEAZĂ-TE PENTRU ȘTIRI VIDEO

PUBLICITATE

CAUTĂ CE TE INTERESEAZĂ

Web Doar pe Dej24.ro

DONEAZĂ

Dacă doriți să sprijiniți financiar Dej24.ro, CLICK pe butonul de mai jos pentru a dona orice sumă de bani.

PARTENER