Conectează-te cu noi

Social-Cultură

Trupă de teatru din Dej, participantă la un festival internațional de teatru francofon, la Arad

Publicat acum

pe

trupa Caracteres in Serbia teatru francofon (4)

O trupă de teatru din Dej participă, în perioada 24-29 octombrie, la cea de-a XXIII-a ediție a Festivalului Internaţional de Teatru Tânăr Francofon, desfășurat la Arad.

Este vorba despre trupa de teatru „Caractères” de la Liceul Teoretic „Alexandru Papiu Ilarian” din Dej, trupă de teatru coordonată de prof. Ligia Clinciu.

Festivalul Internaţional de Teatru Tânăr Francofon reuneşte, şi anul acesta, în perioada 24-29 octombrie, pe scena mare a Teatrului Clasic „Ioan Slavici” din Arad, mai mult de 200 de liceeni din România, Franţa, Italia, Rusia, Bulgaria şi Polonia.

Festivalul adună mai multe trupe de teatru din țară și din străinătate (în jur de 200 de liceeni): Bucureşti, Constanţa, Slobozia, Târgu Jiu, Iaşi, Huedin, Cluj-Napoca, Dej, Bistriţa, Baia Mare, Sighetu Marmaţiei şi Arad. Participarea internațională este „semnată” de prezența unor trupe din: Lyon, Sofia, Catania, Lodz şi Moscova.

Cea de-a XXIII-a ediție a Festivalului Internaţional de Teatru Tânăr Francofon este realizată cu sprijinul Consiliului Municipal Arad, Centrului Municipal de Cultură, Consiliului Județean Arad, Centrului Cultural Județean Arad, al Ambasadei Franței la București și Organizației Internaționale a Francofoniei.

FOTO – Arhivă

Social-Cultură

Spectacol de muzică populară la Dej. Veta Biriș, aplaudată la scenă deschisă – FOTO/VIDEO

Publicat acum

pe

Evenimentele dedicate inaugurării Centrului Cultural ”Arta” din Dej au continuat azi cu un spectacol de muzică populară. Veta Biriș, una dintre cele mai iubite soliste de muzică populară, a încheiat spectacolul organizat de primărie, fiind aplaudată la scenă deschisă.

Rând pe rând, pe scena Centrului Cultural ”Arta” Dej au urcat Ansamblul Folcloric ”Someșana” al Casei Municipale de Cultură (instructori coregrafi: Reghina și Lucian Tecar, coordonator artistic: Doina Sima-Minea) și îndrăgiții soliști vocali Dana Feherdi, Zina Doboș, Iulia Iosip, Gavril Ciciovan, Camelia Rodilă, Claudiu Moldovan, Cristina Beldean-Moșuțan, Mădălina Mîrza, Felix Gălan, Ioan Dordoi, Adela Zanc și Ioana Breda Morar. De acompaniament a fost ”responsabilă”, la fel ca de fiecare dată, Orchestra de muzică populară ”Someșana” (dirijor: prof. Zenu Zanc).

Spectacolul – prezentat de Mariana Reman – s-a încheiat cu recitalul susținut de celebra interpretă de muzică populară Veta Biriș. Artista născută în județul Alba – care nu a fost la prima sa apariție în Dej – a impresionat publicul numeros prezent în obiectivul cultural din centrul orașului și a fost răsplătită cu ropote de aplauze. Artista și-a încheiat recitalul cu câteva cântece patriotice – fiind ”ajutată” de spectatori -, iar apoi a colindat (”O, ce veste minunată!”) alături de primarul Morar Costan și ceilalți soliști invitați la eveniment, chemați din nou pe scenă.

Repertoriul Vetei Biriș (care astăzi a fost însoțită la Dej de prof. Gheorghe Albu) cuprinde o paletă largă de folclor, de la dramatismul și sobrietatea cântecelor populare de jale, cătănie sau înstrăinare până la vioiciunea și dinamismul de pe Valea Târnavelor, multe dintre cântece fiind culese chiar de interpretă din satul unde locuiește și din satele din jur. În 2004, a fost decorată de președintele Românei, Ion Iliescu, cu Ordinul Meritul Cultural în grad de Comandor, categoria D — ”Arta Spectacolului”, ”în semn de apreciere a întregii activități și pentru dăruirea și talentul interpretativ pus în slujba artei scenice și a spectacolului”.

Vezi pe pagina de facebook Dej24.ro o GALERIE FOTO de la spectacol.

Continuă să citești

Social-Cultură

Trelleborg Automotive a dat în judecată Arc Parc Industrial Dej. Vezi de ce

Publicat acum

pe

Familia Cristea, a cărei avere a crescut cu 11 milioane de euro, a avut bătăi de cap în instanță anul acesta. Regulamentul de organizare și funcționare al Arc Parc Industrial Dej a fost anulat de către Tribunalul Cluj, la solicitarea suedezilor de la Trelleborg Automotive, care au o fabrică în parcul industrial.

Trelleborg Automotive Dej SRL, membră a grupului suedez Trelleborg Automotive AB, a chemat în judecată Arc Parc Industrial SRL, cerând instanței să constate nulitate actulu reprezentând Regulamentul de organizate și funcționare din 18 august 2014 emis de ARC Parc Industrial Dej, scrie Clujust.ro.

Proprietarii parcului industrial privat din Dej au demarat atunci proiectul de realizare a unei centrale foto-voltaice şi au obligat chiriaşii prin noul regulament să se alimenteze cu utilităţi doar de la ei. Nu a fost singura prevedere din regulament care i-a nemulțumit pe cei de la Trelleborg. Pătrunderea inopinată, fără avertisment, a administratorului parcului pe proprietatea chiriaşilor şi modificarea discreţionară a contractului de administrare au dus la contestarea regulamentului, conform sursei citate.

Dreptul exclusiv şi discretionar al administratorului de a alege furnizorul oricărei utilităţi necesare funcţionării parcului industrial. Încheierea unui contract de administrare şi contracte de prestări servicii conexe implică recunoaşterea competenţei exclusive şi discreţionare a administratorului parcului în ceea ce priveşte orice fel de decizie de natură juridică, tehnică sau economică în legatură cu funcţionarea parcului industrial şi implică un transfer al puterii de decizie cu privire la aceste aspecte în favoarea administratorului parcului industrial”, este una din prevederile contestate.

Continuarea articolului AICI, pe Clujust.ro!

CITEȘTE ȘI:

Topul celor mai bogați clujeni! Trei sunt din Dej și se află în top 10

Continuă să citești

Social-Cultură

Bilet jucat la o agenție din Dej, câștigător la LOTO 6/49! Câștigul este substanțial

Publicat acum

pe

Pentru extragerile de dumincă, la categoria I Loto 6/49 s-a înregistrat un report de peste 62.300 de euro. La Noroc a fost în joc un report cumulat de aproximativ 193.000 de euro. În urma tragerii Joker de joi, la categoria I s-a înregistrat un report ce depășește 2,71 milioane de euro.

Numerele extrase duminică, 10 decembrie:

  • Loto 6/49: 38, 49, 10, 1, 46, 22
  • Noroc: 7 7 4 1 5 9 3
  • Loto 5/40: 11, 4, 16, 39, 10, 37
  • Super Noroc: 2 8 1 0 2 7
  • Joker: 27, 30, 3, 22, 44 + 10
  • Noroc Plus: 2 7 7 4 8 9

La tragerile loto de joi, 7 decembrie, Loteria Română a acordat 11.271 de câștiguri în valoare totală de 744.353,57 de lei.

La Loto 6/49, la categoria I, se înregistrează un report în valoare de peste 289.000 de lei (peste 62.300 de euro). La Noroc este în joc un report cumulat în valoare de peste 893.000 de lei (aproximativ 193.000 de euro).

În urma tragerii Joker de joi, la categoria I, se înregistrează un report în valoare de peste 12,5 milioane de lei (peste 2,71 milioane de euro). La Noroc Plus a rămas în joc, la aceeași categorie, un report în valoare de peste 16.300 de lei.

Loto 5/40 înregistrează la categoria I un report de peste 159.000 de lei (peste 34.300 de euro), iar la Super Noroc, la aceeași categorie, reportul este de peste 79.200 de lei (peste 17.000 de euro).

La tragerea Joker de joi, 7 decembrie, s-a câștigat premiul de categoria a II-a în valoare de 259.461,78 lei (peste 56.000 de euro). Biletul norocos a fost jucat la agentia 04-009 din Bacau și a fost completat cu două variante simple la Joker. Și la Loto 6/49 la categoria a II-a s-a înregistrat un câștig în valoare de 63.015,79 lei (peste 13.600 de euro). Biletul norocos a fost jucat la agenția 12-027 din Dej, jud. Cluj și a fost completat cu o variantă la Loto 6/49 și o variantă la Noroc.

 

FOTO – Arhivă

Continuă să citești

Social-Cultură

DOLIU NAȚIONAL – Mai multe evenimente organizate în Dej suferă modificări

Publicat acum

pe

Mai multe evenimente care urmează să aibă loc la Centrul Cultural ”Arta” Dej au fost reprogramate, ca urmare a decesului Regelui Mihai și a decretării doliului național.

Guvernul României a decretat trei zile de doliu național (14-16 decembrie), ca urmare a decesului Regelui Mihai. De regulă, doliul național produce schimbări în programul posturilor de radio și televiziune și al instituțiilor de cultură, precum și în derularea evenimentelor culturale, artistice sau sportive care fuseseră programate pentru zilele respective.

Decretarea doliului național face ca mai multe evenimente programate la Centrul Cultural ”Arta” Dej, ca urmare a inaugurării obiectivului cultural proaspăt modernizat, să fie reprogramate.

Noul program al evenimentelor este următorul:

12 decembrie, de la ora 18:00, spectacol de muzică populară, având ca protagoniști soliști îndrăgiți din zona noastră, finalul spectacolului aparținându-i renumitei interprete, Veta Biriș.

13 decembrie, de la ora 18:00, spectacolul Remember Cenaclul Flacăra, în cadrul căruia vor urca pe scenă îndrăgiți interpreți de muzică folk, Mircea Vintilă, Magda Pușkas, Emeric Imre, Andrei Păunescu și Trupa ”Totuși”.

18 decembrie, de la ora 18:00 va avea loc conferința ”Ce mai spune Biblia omului de azi”, susținută de preot prof. univ. dr. Stelian Tofană.

19 decembrie, de la ora 16:00, centrul cultural va găzdui tradiționalul Festival de colinde și obiceiuri de iarnă al școlilor dejene, aflat la a XXXVIII -a ediție.

21 decembrie, la Sala Sporturilor, de la ora 16:00, va avea loc spectacolul susținut de renumitul artist Fuego.

Activitățile care urmau să aibă loc în zilele de 15 și 16 decembrie, respectiv Teatru pentru tineret și Seara de muzică lirică, vor fi reprogramate și anunțate ulterior.

Continuă să citești

RECLAMĂ

loading...
loading...

Tu ai dat LIKE?

Articole populare