Conectează-te cu noi

Ştiri din zonă

Un local din Cluj, în topul celor mai bune şi secrete baruri din lume – FOTO

Publicat acum

pe

Un local din Cluj este pe podium într-un top şapte al celor mai bune şi secrete baruri din lume întocmit de popularul site boredpanda.com, potrivit Adevarul.

Pornind de la ideea că în urmă cu un secol, când America a interzis consumul de alcool, au devenit celebre o mulţime de baruri secrete în care se vindea băutură contrafăcută, Leticia Rojano a întocmit pentru boredpanda.com un top al celor mai bune baruri din lume care au păstrat tradiţia vie chiar dacă alcoolul este legal în zilele noastre. Barul SAX with friends din Cluj-Napoca ocupă locul trei în topul celor mai bune şi mai ascunse baruri din lume, lăudate pentru decorurile strălucitoare, vinurile rafinate şi cocktailurile delicioase. Topul este realizat de Leticia Rojano , iar aceasta precizează că localul este perfect pentru turiştii care vor să fie răsfăţaţi cu produse de calitate, conform sursei citate.

Situat în Centrul Istoric al Clujului, SAX with friends le solicită clienţilor să furnizeze o parolă pentru a intra, însă efortul merită cu adevărat. Vinuri fine, delicatese speciale, fie locale, fie din întreaga lume, opere de artă – de la picturi şi sculpturi, până la instalaţii expuse permanent sau temporar –, jazz, blues, funk şi oameni foarte prietenoşi – acest bar ascuns este locul perfect pentru a fi răsfăţat“, se arată pe site.

Pe primul loc în topul Bored Panda se află un local din New York, PDT (Please Don’t Tell). Iniţial unul dintre cele mai bine păstrare secrete din New York City, acest bar ascuns este situat în interiorul Crif Dogs, un restaurant specializat în hot dog. Singura modalitate de a intra în interiorul PDT este printr-o intrare cel puţin neobişnuită: o cabină telefonică vintage. Odată intrat, veţi găsi o cameră mică şi un bar în centru, care dispune de unii dintre cei mai talentaţi barmani din New York şi unele dintre cele mai sofisticate cocktailuri. De asemenea, puteţi comanda şi hot dogi.

Locul secund este al unui bar din Londra, Nightjar, care vă oferă o ambianţă intimă, cocktail-uri uimitoare şi concerte live de muzică jazz. Totuşi, barul funcţionează exclusiv printr-un sistem de rezervare online, iar dacă rataţi rezervarea sunteţi taxat.

Clasamentul este completat pe locul patru de Jerry Thomas Project (Roma, Italia). Deschis în anul 2010, acesta a devenit unul dintre cele mai râvnite baruri secrete din lume, însă nu este deloc uşor să obţii un loc la masă. Situat în Centrul Istoric al Romei, chiar lângă Pizzeria Navona, pentru a intra trebuie să ştii răspunsul la o întrebare, care se schimbă la intervale scurte de timp. După ce aţi reuşit să intraţi, trebuie să respectaţi regulile stricte ale barului: plătiţi doar cash, fumaţi moderat, nu faceţi fotografii cu bliţ şi nu comandaţi niciodată vodcă.

Accesul în Floreria Atlantico (Buenos Aires, Argentina), aflat pe locul cinci în clasament, se poate face doar printr-un elegant magazin de flori. Designul localului este inspirat de imigranţii care s-au adunat în Argentina în ultimele secole, iar atmosfera este una de petrecere continuă. Aici se servesc cocktail-uri grozave, dar şi aperitive tradiţionale foarte gustoase.

Lulu White (Paris, Franţa), situat pe Rue Frochot este pe poziţia a şasea, specialitatea casei fiind cocktail-urile pe bază de absint. Cu un bar somptuos şi cu muzică variind de la jazz şi blues până la folclor contemporan, Lulu White este extravagant: piele, oglinzi, marmură şi mahon.

Ultimul loc al topului îi revine tot unui bar din Londra – The Candlelight Club, în care veţi găsi multe lumânări, dar va trebui să respectaţi un cod strict de îmbrăcăminte. Locaţia este secretă şi este dezvăluită prin intermediul unui e-mail doar celor care îşi cumpără bielte şi doar cu două zile înainte de eveniment. Aşa că, dacă vreţi să-i treceţi pragul, pregătiţi cele mai bune costume ale anilor ’20 şi fiţi gata de dans!

 

Sursa – adevarul.ro

Reclamă
Click pentru a comenta

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

RECLAMĂ

RECLAMĂ

PUBLICITATE

TU AI DAT LIKE?

ABONEAZĂ-TE PENTRU ȘTIRI VIDEO

PUBLICITATE

CAUTĂ CE TE INTERESEAZĂ

Web Doar pe Dej24.ro

DONEAZĂ

Dacă doriți să sprijiniți financiar Dej24.ro, CLICK pe butonul de mai jos pentru a dona orice sumă de bani.

PARTENER