Conectează-te cu noi

Ştiri din zonă

UNTOLD 2016 | Scena principală va consuma curent cât pentru 5 comune

Publicat acum

pe

Untold Festival Ziua 3 (7)

Porțile Tărâmului Magiei și a Nopții se deschid în mai puțin de 2 zile. UNTOLD 2016, cel mai așteptat eveniment muzical al anului din România, aduce în acest an pe aceeași scenă Top 5 DJ ai lumii, Armin Van Buuren, Tiesto, Hardwell, Dimitri Vegas & Like Mike și Martin Garrix. În perioada 4-7 august peste 150 de artiști internaționali vor urca pe scenele UNTOLD Festival. 

CHECK IN ȘI ACCESUL ÎN FESTIVAL

Preschimbarea biletelor în brățara de festival se face începând cu data de 3 august la zona de check in, de la singura intrare in festival, amplasată în Parcul Central dinspre Opera Maghiară. Aceasta este singura zona in care festivalierii pot schimba biletele sau abonamentele in brățări. Cei care doresc să-și achizitioneze bilet de 1 zi in perioada festivalului pot să o facă de la cele 5 case de bilete de la intrarea in festival.

În perimetrul festivalului este interzisă intrarea cu următoarele obiecte: ghiozdane, droguri, sticle, biberoane, lasere, genți, poșete, spray-uri, cuțite, arme, obiecte contondente, articole pirotehnice, mâncare sau băuturi, animale, umbrele (în caz de ploaie se recomandă folosirea pelerinelor), materiale inflamabile sau explozive, aparate foto sau video profesionale, inclusiv orice tip de aparat DSLR, orice tip de obiecte care îi pot răni pe alți participanți.

Este permis accesul cu: medicamente, insulină, picături uz medicinal, spray inhalator pentru astm. Orice astfel de produse sunt premise doar dacă sunt însoțite de scrisoare medicală sau orice alt document înlocuitor acesteia și cu maxim o doză zilnică. De asemenea este permis accesul cu borsete și steaguri susținute de bețe telescopice.

Pentru întreaga listă de obiecte permise și interzise, atât în perimetrul festivalului, cât și în campingul UNTOLD, participanții pot consulta site-ul www.UNTOLD.com.

PRODUCȚIA FESTIVALULUI UNTOLD

Peste 5.000 de persoane lucrează în producția efectivă a festivalului UNTOLD, dintre care peste 1200 sunt voluntari, un număr mult mai mare decât la prima ediție. În ceea ce privește logistica festivalului, cifrele sunt impresionante: peste 200 de camioane necesare pentru transportul logistic, peste 350 de toalete suplimentate față de cele oferite de infrastructura locațiilor.

Scena principală, URSUS UNTOLD ARENA, este mult mai mare decât cea de anul trecut, are 28 de metri înălțime și peste 120 de metri baza. Puterea instalată de energie electrică la mainstage depășește 2500 kw, asta înseamnă consumul lunar de energie a 5 comune mari din România. La această scenă au fost folosite nici mai mult și nici mai puțin de 35 km de cabluri electrice, de fibră optică și de semnal sunet și video.

Perimetrul festivalului este împrejmuit de 8 km de gard. Pentru grafica și designul tuturor scenelor, s-au adunat peste 800 de ore de muncă a peste 15 ilustratori ce au contribuit la crearea universului UNTOLD din acest an.

Circulație pe străzi, transport public, parcări, siguranță publică 

Emil Boc, Primar al Municipiului Cluj Napoca “Cu toții avem același interes, ca autorități ale statului, de a ne asigura că Legea este respectată, că evenimentele publice se desfășoară în bune condiții pentru cetățeni. În acest sens, Primăria Cluj-Napoca a luat o serie de măsuri, de la autorizarea desfășurării festivalului Untold cu restricțiile de circulație necesare, până la asigurarea transportului de noapte pe perioada festivalului. Am dispus suplimentarea măsurilor de ordine și siguranță publică, astfel că toate efectivele Poliției Locale să fie active pe perioada evenimentului și menținem o strânsă colaborare cu toate structurile statului cu atribuții în acest context. Mulțumesc pentru implicarea profesionistă a tuturor autorităților statului!

Bogdan Buta, Director General UNTOLD “Mulțumim autorițătilor statului pentru sprijinul acordat și pentru că ne-au ajutat să facem istorie la prima ediție a festivalului UNTOLD. Ne bucurăm că sunt alături de noi și în acest an și datorită lor, regatul UNTOLD, va fi probabil cel mai sigur loc în care te poți afla.”

Restricții de circulație

Pentru buna desfășurare a festivalului, s-a decis închiderea temporară a circulației pe următoarele străzi:

– Aleea Stadion – din 30 iulie 2016, ora 01:00 până în 9 august 2016, ora 22:00;

– str. George Coșbuc, de la str. Splaiul Independenței până la intersecția cu str. Cardinal Iuliu Hossu – din 2 august 2016 ora 01:00 până în data de 8 august 2016 ora 23:00;

– str. Splaiul Independenței – de la podul Garibaldi până la intersecția cu pod Napoca – din data de 2 august 2016, ora 01:00, până în data de 8 august 2016, ora 23:30;

– str. Splaiul Independenței, de la podul Garibaldi până la intersecția cu str. George Coșbuc, cu excepția CTP – în data de 9 august între orele 00:00-23:00;

Se estimează o prezență la festival de peste 60.000 de persoane pe zi, prin urmare, pentru siguranța participanților și buna desfășurare a evenimentelor, este necesară restricționarea accesului public în zona Sălii Polivalente, a stadionului Cluj Arena, cât și în anumite părți ale Parcului Central “Simion Bărnuțiu”.

Extremitățile zonei cu acces restricționat sunt: străzile Uzinei Electrice, Aleea Stadion, George Coșbuc, Cardinal Iuliu Hossu, Splaiul Independenței, clădirea Universității de Artă și Design și Clădirea Casino, din 2 august 2016 oră 23:00, până în data de 8 august 2016, ora 15:00. (În același interval de timp, 4-7 august 2016, se desfășoară în Piața Unirii evenimentul Napoca Music Event, in parteneriat cu festivalul UNTOLD.

Pentru buna desfășurare a evenimentului, circulația rutieră va fi închisă pe latura de vest a Pieței Unirii, din data de 2 august, ora 1:00 până la data de 9 august, ora 23:00.)

TRANSPORTUL PUBLIC

CTP Cluj-Napoca S.A. va opera următoarele modificări de programe și trasee, ca urmare a restricționării circulației rutiere în zona Parcului Central, pe perioada festivalului UNTOLD, în intervalul 02.08.2016 (ora 00:00) – 09.08.2016 (ora 4:30):

Circulația tramvaielor pe liniile 101 și 102 se suspendă. Tramvaiele vor fi înlocuite în acest interval cu autobuze, care vor circula pe linia 101A (traseu deviat în ambele sensuri din Spl. Independenței,prin P-ța 14 Iulie – str. O. Goga – Spl Independenței- G. Baritiu -Str. Horea). Se suspendă stația Cluj Arena.

Linia 30 de autobuze va circula deviat, după cum urmează:

Dus: Din P-ța 14 Iulie, pe str. O. Goga – Spl. Independenței – G. Barițiu – P-ța M. Viteazul – Str. Cuza Vodă – B-dul 21 Decembrie 1989.

Întors: Din B-dul 21 Dec. 1989, pe Str. Reg. Ferdinand – G. Barițiu – Spl. Independenței – Str. O.Goga – P-ța 14 Iulie.

Linia metropolitană M26 va fi deviată din Spl. Independenței pe str. Garibaldi în P-ța 14 Iulie care va deveni capăt de linie.

Liniile urbane din vecinătatea Parcului Central vor fi suplimentate în perioada 04.08–07.08.2016.

Pe timpul nopții, în perioada 04.08–07.08.2016 (între orele 23:00–5:00) CTP va asigura transport de noapte în regim de curse speciale, pe următoarele trasee:

– linia 6 de troleibuze: str. A. Vlaicu – str. Bucium;

– linia 25 de troleibuze: str. Unirii – str. Bucium;

– linia 30 de autobuze: B-dul 1 Decembrie 1918 – str. A. Vlaicu;

– linia 46 de autobuze: Cart. Zorilor – P-ța M. Viteazul;

– linia M26 de autobuze: Florești Cetate – P-ța 14 Iulie.

În intervalul 23:00 – 04:00 frecvența pe liniile 6, 30, 46 va fi de aprox. 30 minute, iar pe linia 25 de 15 min. Între orele 04:00 – 05:00 frecvența va fi de 8-10 minute. Linia M26 de autobuze Florești Cetate – P-ța 14 Iulie va circula din oră în oră. În funcție de gradul de încărcare al mijloacelor de transport în comun, va fi suplimentat numărul autovehiculelor.

În jurul orei 04:00 când se estimează terminarea spectacolelor, mijloacele de transport de pe liniile 6 și 25 vor aștepta îmbarcarea călătorilor în stațiile Memorandumului, Spitalul de copii și Agronomia pe ambele direcții de mers (Mărăști și Mănăștur), iar pentru linia M26 în stația Sala Sporturilor.

Pe perioada Festivalului UNTOLD, tonetele de vânzare bilete și abonamente de pe strada Memorandumului și Moților (Spitalul de copii și Agronomia) vor funcționa non stop.

Titlurile de călătorie disponibile pentru transportul de noapte între orele 23,00 – 05,00 sunt:

Biletul de noapte, 1 călătorie, preț 3 lei, se achiziționează de la :

-conducătorul auto,

-personalul de control din stații,

-tonetele de vânzare bilete

-de la TVM-uri ( Apăsați pe ecran butonul virtual “ Alege bilete”. Din ecranul următor selectați butonul „Zona2 / Noapte”. Incrementați de la butonul “+” numărul de bilete dorit. ).

Abonament pe toate liniile 1 zi, preț 12 lei, se achiziționează de la tonete.

Card nenominal*, pe toate liniile, 1 zi, preț 13 lei, se achiziționează de la * Cardul nenominal costă 3 lei și se plătește suplimentar față de prețul titlului de călătorie Abonament pe toate liniile, 3 zile, preț 20 lei, se achiziționează de la tonete.

Abonament pe toate liniile, 1 săptămână, preț 41 lei, se achiziționează de la tonete.

Parcări

Celor ce intenționează să vină cu mașina personală la festival au posibilitatea de a utiliza una dintre cele 3 alternative pentru parcare, gratuit sau cu plată, situate în proximitatea evenimentului.

Varianta gratuită este cea a parcării de la SUN – 1000 locuri; amplasat pe Bulevardul 1 Decembrie 1918, nr. 142 (lângă intrarea în parcarea CORA). Cea mai apropiată stație de autobus este Stația Fântânele, iar pe cei ce doresc să parcurgă distanța până la festival pe jos, îi așteaptă o plimbare de 15 minute.

În centrul orașului se găsesc cele două parkinguri cu plată ce îi așteaptă pe festivalieri:

Parkingul Primăriei Municipiului Cluj-Napoca – 382 de locuri de parcare. Adresa acestuia este strada Moților, nr. 3-5, la o distanță de aproximativ 5 minute de intrarea în festival.

Pentru intervalul orar 19:00-07:00 a zilei următoare, prețul total este 1 leu pentru 1 mașină în Parking-ul Primăriei.

Parkingul Multiplex Leul – 400 de locuri. Acesta este amplasat pe strada Ploiești, nr. 6-8, la 10 minute pe jos de locația festivalului. Prețurile pentru un loc de parcare sunt: 3 lei/oră, 15 lei/zi, 50 lei/4 zile.

MĂSURI DE SIGURANȚĂ ÎN FESTIVAL

Peste 600 de politiști din toate structurile Inspectoratului General al Poliției Române, 400 de jandarmi, dar și 125 de polițisti locali vor asigura liniștea și siguranța în acest an la Festivalul UNTOLD. În plus vor exista și 500 de agenți de securitate privați care vor activa in perimetrul evenimentului.

Inspectoratul pentru Situații de Urgență Cluj va avea două spitale de campanie, unul amplasat în zona stadionului Cluj Arena și unul de rezervă. De asemenea toate camerele de gardă ale tuturor spitalelor din Cluj Napoca, dar și din județ vor fi deschise pentru sprijin medical, în caz de nevoie.

UNTOLD, BEST MAJOR FESTIVAL 2015 ȘI BRANDUL ANULUI ÎN ROMÂNIA

UNTOLD 2016 va avea loc în perioada 4-7 august, iar pe scenă vor urca TOP 5 DJ ai lumii, DIMITRI VEGAS&LIKE MIKE, ARMIN VAN BUUREN, HARDWELL, MARTIN GARRIX, TIESTO alături de alți peste 150 de artiști internaționali de renume, dintre care: AFROJACK, FAITHLESS, PAROV STELAR, W&W, Ummet Ozcan, Chase and Status DJ Set, Dannic,Naughty Boy, Labrinth, Kadebostany, Ummet Ozcan, Tanya Stephens, Skream, Steve Lawler, Damian Lazarus, Lefto, Aquarius Heaven, Highroller, NU, Jacob Groening, Loewenthal, Luca Musto, Pedestrian, Stavroz și Yokoo, Dubfire Live: Hybrid, Dub Fx, Ella Eyre, James Arthur, Jamie Jones, Jeru the Damaja, Kwabs, Lost Frequencies, Mazde, Nahko and Medicine for the People, Netsky DJ Set, Pendulum & Verse DJ Set, Route 94, Rudimental DJ, Sasha, Scooter, Sharam, The Asteroids Galaxy Tour, Y'akoto.

UNTOLD a fost desemnat BEST MAJOR FESTIVAL în cadrul European Festival Awards 2015, eveniment ce a avut loc în Groningen, Olanda. O altă recunoaștere a venit din partea celui mai de seamă reprezentant național al industriei de marketing și comunicare, International Advertising Association Romania (IAA) care a oferit festivalului titlul de Brandul Anului 2015.

Reclamă
Click pentru a comenta

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

RECLAMĂ

RECLAMĂ

PUBLICITATE

TU AI DAT LIKE?

ABONEAZĂ-TE PENTRU ȘTIRI VIDEO

PUBLICITATE

CAUTĂ CE TE INTERESEAZĂ

Web Doar pe Dej24.ro

DONEAZĂ

Dacă doriți să sprijiniți financiar Dej24.ro, CLICK pe butonul de mai jos pentru a dona orice sumă de bani.

PARTENER