Conectează-te cu noi

Administraţie

PREMIERĂ – Bloc ANL pentru tineri în Dej. Unde se ridică construcția

Publicat acum

pe

Municipiul Dej va avea – în sfârșit – bloc ANL pentru tineri! Construcția ar urma să fie finalizată în aproximativ doi ani.

Dej24.ro a aflat astăzi că municipalitatea a primit finanțare pentru construirea a 60 de apartamente cu două camere, în cartierul Dealul Florilor. Blocul ANL – atât de așteptat de tinerii din oraș – ar urma să fie ridicat pe strada Fericirii (în zona T100), ne-au spus surse din cadrul Primăriei Municipiului Dej. Construcția va avea două scări, A și B.

Ulterior, printr-un comunicat de presă, reprezentanții municipalității au anunțat o ședință de îndată programată vineri, 20 octombrie, de la ora 15. Singurul proiect de hotărâre de pe ordinea de zi vizează ”aprobarea transmiterii în folosință gratuită a unei suprafețe de teren de 3.125 m.p. către Agenția Națională pentru Locuințe pentru construirea de locuințe pentru tineri prin Programul de Investiții al A.N.L., în regim de închiriere”.

Blocul ANL din Dej ar urma să fie finalizat în aproximativ doi ani.

Conform ANL.RO, programul se adresează tinerilor cu vârste cuprinse între 18 și 35 de ani la data depunerii cererii pentru repartizarea unei locuințe construite prin ANL și destinate închirierii, persoane care nu își permit să cumpere sau să închirieze o locuință de pe piața liberă. Tinerii își pot depune cererile și dosarele la autoritățile publice locale pe a căror rază administrativ-teritorială se află aceste locuințe.

Autorităţile publice locale repartizează tinerilor aceste locuinţe, în funcție de ordinea stabilită prin listele de prioritate întocmite în baza prevederilor legale și în limita fondului locativ disponibil în acest scop, stabilesc și încasează chiria și pot vinde apartamentele numai la cererea chiriașilor care le ocupă, cu respectarea condițiilor prevăzute de lege.

După minimum un an de închiriere neîntreruptă, chiriaşii au posibilitatea de a cumpăra apartamentele în care locuiesc.

Reclamă
Click pentru a comenta

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

RECLAMĂ

RECLAMĂ

PUBLICITATE

TU AI DAT LIKE?

ABONEAZĂ-TE PENTRU ȘTIRI VIDEO

PUBLICITATE

CAUTĂ CE TE INTERESEAZĂ

Web Doar pe Dej24.ro

DONEAZĂ

Dacă doriți să sprijiniți financiar Dej24.ro, CLICK pe butonul de mai jos pentru a dona orice sumă de bani.

PARTENER