Conectează-te cu noi

Social-Cultură

Militarii din Afganistan: Scrisori de acasă, cu iz de sărbători – GALERIE FOTO

Publicat acum

pe

Afganistan Scrisori de acasa cu iz de sarbatori (29)

Copiii sunt uimitori în aproape tot ceea ce fac, ne încântă viața și o colorează, aduc lumină  în sufletele noastre acolo unde “soarele” nu poate ajunge. Cel mai impresionant însă este sinceritatea și căldura cu care pot așterne pe hârtie câteva gânduri. După un drum lung, mult așteptatele scrisori ale copiilor din Câmpia Turzii au ajuns la Dragonii Transilvani. Aceeași cutie în care, cu câteva săptămâni în urmă, s-au adunat toate scrisorile, a “pășit” pe pământ afgan, dar în curtea noastră.

Inițiativa preotului Vălean este mai mult decât lăudabilă și merită toată aprecierea noastră. Aceleași gânduri de mulțumire și apreciere le transmitem și celor de la Asociația Benita din municipiul Bistrița care a lansat o provocare similară mai multor școli. Este cel mai frumos cadou pe care, militarii noștri, l-au primit acum în prag de sărbători și, pe undeva, este destul de greu să ne ridicăm la nivelul intensității cu care au fost exprimate cele scrise de copiii și îndrumătorii acestora.

O parte dintre noi misune în această zi de luni ne-am adunat într-o încăpere frumos amenajată, cu brad de crăciun, televizor, fotolii confortabile și liniște, aproape ca la gura sobei unde se pot citi în tihnă scrisorile de acasă, din România.

Am urmărit cu atenție fiecare militar care s-a apropiat de masa plină de scrisori și felicitări, iar ce am observat a fost curiozitate la început, încântare, un zâmbet în colțul gurii doar, pentru că urmează firesc nostalgia care prin definiție se transformă în trăiri personale. După prima scrisoare, poate greu de recunoscut, cam toți am scos telefonul sau portofelul din buzunar, pentru că, nu-i așa, acolo avem fotografiile cu cei dragi, talismanele noastre. Unii au citit scrisorile cu voce tare, alții le-au împărtășit cu cei de lângă ei, dar emoțiile au fost evidente și desigur firești.

Comandantul nostru a început să citescă o scrisoare pe un ton brav, ostășesc, care încet și-a mai pierdut din rezonanță militară, a adus un tremur în voce pentru că gândul a zburat atât de repede acasă în Bistrița, la familie  – “Este de-a dreptul emoționant, vă recomand să le citiți, poate fără să vă gândiți prea mult la conținut pentru că…”. Credeți că am reușit vreunul dintre noi să trecem peste conținut?

Caporal Berliuc Ioan Ovidiu ne-a împărtășit trările pe care le-a avut la citirea scrisorilor – „Am simţit multă emoţie când am citit scrisoarea trimisă de un copil din Câmpia Turzii, mulţumim că se gândesc la noi şi pentru gândurile bune. Le transmit tururor copiilor care ne-au trimis aceste scrisori un Crăciun fericit alături de familiile lor, să crească mari şi cuminţi”.

Pe lângă emoție și bucurie, scrisorile au adus speranță și încredere că tot timpul este loc de mai bine în viața fiecăruia dintre noi: plutonier Baciu Paul – „Vreau să vă mulţumesc tuturor copiilor pentru gândurile frumoase pe care ni le-aţi transmis în scrisori. Le-am citit cu mare emoţie. Şi noi cei de aici vă urăm, multă sănătate şi împlinirea tututror dorinţelor. Crăciun fericit! Sărbători fericite!”; plutonier major Tudose Dorin „Tuturor copiilor care ne-au scris şi familiilor care ne aşteaptă acasă, vă mulţumim. Meritaţi o viaţă mai bună! Iar noi vom face totul pentru aceasta. La mulţi ani!”; locotenent Santa Izabela – „Vă mulţumesc foarte mult pentru toate scrisorile şi gândurile bune pe care ni le-aţi adresat. Vă urăm şi noi, de aici de departe aceleaşi gânduri bune. Crăciun fericit! Sărbători fericite tuturor!”.

Mă alătur și eu celor care au împărtășit aceste emoții și mărturisesc că astăzi am trăit, prin aceste minunate scrisori, în România. Noi, militarii Batalionului 811 Infanterie Protecția Forței “Dragonii Transilvani”, promitem tuturor celor de acasă, mai ales copiilor, că vom face tot ce ne stă în putință să ne întoarcem cu toții sănătoși, așa cum ne-ați scris.

Dragi copii, Dragonii Transilvani, vă mulțumesc din suflet pentru gestul vostru neprețuit și primiți vă rog din partea noastră cea mai sinceră și caldă urare – Sărbători Fericite!

Text: Maior Pintiliciuc Mihai

Detalii: https://dej24.ro/militarii-din-afganistan-scrisori-de-acasa-cu-iz-de-sarbatori-foto/

Posted by Dej24.ro on 14 Decembrie 2015

Reclamă
3 Comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

RECLAMĂ

RECLAMĂ

PUBLICITATE

TU AI DAT LIKE?

ABONEAZĂ-TE PENTRU ȘTIRI VIDEO

PUBLICITATE

CAUTĂ CE TE INTERESEAZĂ

Web Doar pe Dej24.ro

DONEAZĂ

Dacă doriți să sprijiniți financiar Dej24.ro, CLICK pe butonul de mai jos pentru a dona orice sumă de bani.

PARTENER