Conectează-te cu noi

Politic

OFL Dej, parte activă a programul “Femeile Liberale pot ajuta România”

Publicat acum

pe

Organizatia de femei PNL

În perioada 21-22 februarie 2015 a avut loc la Buziaş Şcoala Politică a Femeilor Liberale din Banat şi Transilvania, acţiune care face parte din programul naţional iniţiat de OFL numit “Femeile Liberale pot ajuta România”.

La seminar au participat membre ale PNL din 14 filiale din această zonă a ţării. Clujul a fost reprezentat de Gabriela Florea, preşedinte OFL Gheorghieni, vicepreşedinte OFL Cluj, Mureşan Violeta, preşedinte OFL Dej, vicepreşedinte OFL Cluj şi Petrean Mihaela, vicepreşedinte OFL Dej şi vicepreşedinte OFL Cluj.

Temele abordate au fost sănătate, educaţie, politici sociale, economice şi de mediu în sprijinul familiilor din România, precum şi comunicarea politicilor liberale.

Acţiunea de la Buziaş a fost organizată sub îndrumarea preşedintelui Lucia Varga, copreşedinte ONFL, cu sprijinul organizaţiei judeţene OFL Timiş condusă de Olimpia Oprea şi Rus Georgeta. În deschiderea evenimentului au cuvântat Nicolae Robu, primarul municipiului Timişoara, Gheorghe Falcă, primarul municipiului Arad, Amelia Boroş, prim-vicepreşedinte ONFL şi Dan Popa, copreşedinte PNL Timiş.

Au conferenţiat Cristian Buşoi, europarlamentar, copreşedinte al Comisiei de Sănătate a PNL, Horea Cristian, deputat, Vlad Nistor, deputat, copreşedinte al Comisiei de Educaţie a PNL, Florica Cherecheş, deputat, Cristina Pocora, deputat, copreşedinte al Comisiei de Protecţie Socială a PNL, Carmen Hărău, deputat, membru al Comisiei de Buget a Camerei Deputaţilor, precum şi Ben-Oni Ardelean, senator, copreşedinte al Comisiei de Politică Externă a PNL.

Evenimentul este prima etapă dintr-o serie de seminarii care vor acoperi întreg teritoriul ţării, se arată într-un comunicat al OFL Dej.

Reclamă
Click pentru a comenta

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

RECLAMĂ

RECLAMĂ

PUBLICITATE

TU AI DAT LIKE?

ABONEAZĂ-TE PENTRU ȘTIRI VIDEO

PUBLICITATE

CAUTĂ CE TE INTERESEAZĂ

Web Doar pe Dej24.ro

DONEAZĂ

Dacă doriți să sprijiniți financiar Dej24.ro, CLICK pe butonul de mai jos pentru a dona orice sumă de bani.

PARTENER