EXCLUSIV. Povestea singurei femei comandant de poliție din Transilvania. ”Mi-am dorit mai mult, am vrut să rezolv cazuri importante” (INTERVIU)

Participând la un eveniment cultural

A absolvit Facultatea de Drept și a fost procuror timp de 5 ani de zile, dar a vrut mai mult și a știut că poate. Și-a dat seama că își dorește muncă de teren și că vrea să rezolve cazuri importante. A plecat din Procuratură, iar după nici 24 de ore era în Poliția Municipiului Dej. O schimbare majoră pe care nu o regretă nicio secundă pentru că își dorea adrenalină și mai multă implicare. A găsit în munca de polițist ceea ce visa dintotdeauna și a parcurs toate etapele carierei. Astăzi, după peste 25 de ani de activitate, comisar-șef Mariana Ilieș este singura femeie comandant de poliție municipală din Transilvania. La cei 51 de ani ai săi, șeful poliției din Dej nu se consideră un erou în munca de poliție, dar își dorește să devină unul.

Singura femeie comandant de poliție municipală din Transilvania, comisar șef Mariana Ilieș, șeful Poliției Municipiului Dej a acceptat să acorde un interviu amplu, în exclusivitate, pentru Dej24.ro în care dezvăluie etapele carierei sale.

Reporter: Să ne spuneți în primul rând când v-ați decis că vreți să urmați această carieră? A fost ceea ce ați visat mereu?

Mariana Ilieș: Ideea de a deveni polițist a venit destul de târziu în viața mea, dat fiind faptul că eu am terminat Facultatea de Drept în 1987 și în urma repartiției am luat postul de procuror la Procuratura Locală Dej, căci așa se numea atunci, și am lucrat în acea funcție timp de 5 ani. În anul 1992 am ajuns la poliție, iar ideea a venit în urma unor analize pe care le-am făcut de-a lungul celor 5 ani în care am lucrat în procuratură. Nu m-am regăsit niciodată în acea funcție. Probabil am vrut mai multă adrenalină, am visat ca funcția de procuror să îmi ofere ceea ce de fapt am găsit în munca de polițist. La un moment dat am simțit, având în vedere că vedeam ce fac colegii de la poliție, că sunt mai ok în această funcție, motiv pentru care am plecat din procuratură și m-am mutat la poliție.

R: Cum a fost această tranziție de la procuratură la poliție? Care a fost primul dvs. post în poliție?

M.I.: În poliție am ajuns la Biroul de Evidență a Populației, în cadrul Poliției Municipiului Dej, pentru că acolo era singurul post liber atunci, la Dej. Nu am lucrat nici măcar o zi pe acea funcție pentru că am activat la Biroul de Cercetări Penale. Tranziția a fost ușoară. Am plecat de la procuratură fără să știe nici măcar unul dintre colegii mei, nici măcar șeful meu, numai chiar secretara mea știa pentru că ea mi-a întocmit cererea de plecare. Îmi aduc aminte că ultima mea zi în procuratură a fost pe 22 august, am fost la serviciu, iar în ziua următoare, în 23, am venit la Poliția Municipiului Dej. Am coborât practic un etaj (n.r. – cele două instituții funcționează în aceeași clădire) în ceea ce privește schimbarea locului de muncă, dar m-am simțit liberă plecând de acolo. Bineînțeles, este o diferență foarte mare, dar am considerat eu că munca de procuratură era prea liniștită pentru mine. Aveam nevoie de mai mult, eram tânără, visam cazuri, implicare și a fost o perioadă de început în care chiar a existat o implicare profesională foarte mare.

R: Regretați vreo secundă decizia luată?

M.I.: Nu, niciodată. Ca procuror era o muncă frumoasă pentru cei care sunt făcuți pentru această muncă. Practic eu dirijam activitatea organelor de poliție, să spun așa, iar mie îmi plăcea să fac acea muncă, nu să dirijez și ca atare cred că nu mi-a venit ca o mănușă meseria de procuror.

R: Ce a urmat apoi în cariera dvs. ca ”om al legii”?

M.I.: Am lucrat tot timpul la Biroul de Cercetări Penale de când am venit, chiar dacă pe statul de funcțiuni eram la acel Birou de Evidență a Populației. Apoi, în urma desființării acestui birou m-am mutat la Biroul de Investigare a Fraudelor, apoi am dat examen pentru funcția de adjunct al Poliției Municipiului Dej, iar de un an de zile sunt șeful Poliției Dej.

R: Există vreun caz care va marcat și va rămas în minte?

M.I.: Sunt așa mulți ani și așa de multe cazuri în urmă… Fiecare caz mă stimulează, fiecare are ceva aparte și încerc să nu rețin foarte mult în memorie un caz pentru că ar însemna să dau importanță mai mare unuia și toate, din punctul meu de vedere, sunt la fel de captivante și fiecărui caz trebuie acordată importanța cuvenită.

R: Cum apreciați dvs. parcursul de la un simplu polițist la singura femeie comandant de poliție municipală din Transilvania? Doar în județul vecin mai există o femeie la conducere, însă aceasta este chestor în cadrul IPJ Maramureș…

M.I.: Eu zic că am luat cariera pas cu pas. Faptul că sunt pe această funcție astăzi nu este o întâmplare, ci în spatele meu sunt foarte multe ore de muncă, de colaborare cu colegii mei și probabil că la un moment dat meritam chestia asta.

R: Pentru dvs. ce reprezintă această titulatură? Are o greutate aparte?

M.I.: Eu cred că a avut o greutate în primele luni. Acum cred că este ceva normal, băieții s-au comportat cu mine ca și când așa ar fi trebuit să fie. Eu a trebuit atunci să iau funcția mea la fel, din punct de vedere al atitudinii mele față de ei. Totul a venit normal, de la sine, și pentru mine și pentru colegii mei. Mie nu mi se pare nimic deosebit și cred că nici colegilor mei. Eu am crescut odată cu ei, au fost sprijinul meu tot timpul, am fost mereu pe teren cu ei și cred că pentru nimeni nu a fost vreo surpriză. Nu este nici deosebit pentru ei că eu sunt femeie și nu știu câți dintre ei mă văd așa, ca femeie.

R: Dacă tot ați adus vorba despre femei și bărbați în poliție… La Dej, dvs. aveți în subordine 91 de bărbați și numai 11 femei. Considerați că această muncă e mai mult pentru bărbați?

M.I.: Eu am o glumă ca răspuns la această întrebare: femeilor din poliție, când li se dă uniforma, primesc fustă și pantalon; bărbaților li se dă doar pantalon la uniformă, ceea ce înseamnă, zic eu, că femeile pot fi și bărbați, iar bărbații pot fi doar bărbați. Sigur, glumesc. Eu cred că singura dată când sunt femeie la serviciu e de 8 Martie, atunci când colegii mei vin și îmi aduc câte o floare. În rest, eu sunt pur și simplu polițist, și eu pentru ei, dar și ei pentru mine.

R: Cum reușiți să vă impuneți în fața colegilor dvs. atunci când nu sunteți pe aceeași lungime de undă? E mai greu ca și femeie să faceți acest lucru?

M.I.: Faptul că sunt femeie nu atârna ca o greutate în a mă impune față de colegii mei. Vreau să cred că mă impun în fața lor prin experiența pe care am acumulat-o în decursul timpului, prin cunoștințele pe care le dețin și prin respectul pe care mi l-am impus față de ei și pe care ei mi-l acordă în același timp. Faptul că sunt femeie polițist nu îmi conferă avantaje față de un bărbat polițist… Ba da, ziua de 8 Martie.

R: V-ați simțit vreodată discriminată fiind femeie polițist?

M.I.: Nu. Dacă stau să judec la rece nu cred că am avut vreodată vreun regret că sunt femeie în această meserie. Chiar nu e cazul pentru că foarte, foarte rar, noi, femeile din poliție suntem privite ca femei. Nu numai eu, ci toate colegele mele. Și eu le privesc pe ele ca polițist. Dacă este orice activitate, oricât de greu de executat, niciunul dintre colegii mei nu se uită că are o colegă lângă el. Toată lumea lucrează la fel și numai chiar acea zi de 8 Martie aduce aminte femeilor din poliție că sunt femei.

R: Foarte mulți șefi, în general vorbind, își desfășoară munca la birou, dar pe dvs. vă văd la multe evenimente, pe teren, alături de colegii dvs. Vă e dor de perioada de teren?

M.I.: Da, bineînțeles. Îmi e dor de activitatea din judiciar și cred că acelea sunt momentele în care mă vedeți în teren. Munca de judiciar este una dintre cele mai frumoase activități care se pot desfășura în poliție și sigur că și gravitatea evenimentelor care se produc au loc în munca de judiciar și atunci sunt cot la cot alături de colegii mei.

R: Colegii mai tineri din poliție vin la dvs. să vă ceară sfaturi? Apelează la dvs. atunci când au nevoie?

M.I.: Noi suntem o echipă și ne consultăm în foarte multe împrejurări unii cu alții. Și eu, în calitate de șef, am nevoie de multe ori de sprijinul, ajutorul și ideile lor și sunt receptivă oricât ar fi de tineri acei colegi ai mei. Le ascult ideile, le pun în practică de multe ori și în același timp și ei vin și îmi pun întrebări în legătură cu activitatea pe care o desfășoară.

R: Se spune că în spatele unui bărbat stă o femeie puternică. În spatele dvs. cine stă?

M.I.: Să știți că și eu am în spatele meu un bărbat foarte puternic, fără de care nu aș fi fost eu și cred că nici pe această funcție nu aș fi putut ajunge dacă acel bărbat de lângă mine nu ar fi fost așa de puternic. Soțul meu mă sprijină foarte mult. Viața noastră de familie a fost un fel de ajutor reciproc pe care ni l-am acordat unul altuia. Au fost perioade în care soțul meu a avut nevoie de ajutorul meu pentru a avansa el în carieră, dar în momentul în care el a simțit că eu am nevoie de sprijinul lui și că această carieră a mea poate să fie pusă într-o anumită perioadă pe primul loc în fața problemelor de familie m-a sprijinit întodeauna.

R: Știu că dvs. munciți foarte multe ore. Cum reușiți să echibrați viața personală cu cea profesională? Există un echilibru între acestea?

M.I.: Nu cred că ar trebui să cerem un echilibru pentru că, zic eu, sunt momente foarte rare în viață când există un echilibru în ceva. Dacă într-o zi am un eveniment deosebit de important la serviciu atunci acel eveniment este primordial, cariera contează, și cele de acasă rămân pe locul doi. În același timp, situația se aplică și invers. Dacă fiica mea, spre exemplu, are un examen deosebit atunci această chestiune este pe primul plan și încerc să fiu alături de ea. Dau primordialitate problemei în funcție de cum apare, nu încerc să generalizez și să țin totul în balanță pentru că zilele nu sunt la fel. Unele zile sunt importante la serviciu, altele acasă.

R: Cu cine vă sfătuiți atunci când aveți o problemă?

M.I.: Soțul meu este întotdeauna acolo, acasă, când trebuie. Am avut momente de slăbiciune și el a fost mereu cel care mi-a dat impulsul, ca să spun așa, el este izvorul meu de tărie. În momentul în care simt că trebuie să mă întăresc cu un pic de energie îi dau un telefon. De multe ori nici nu știe de ce îl sun.

R: Cum e comandantul Poliției Municipiului Dej în timpul liber? Ce hobby-uri aveți?

M.I.: Sunt un om obișnuit. Am foarte puțin timp liber, dat fiind faptul că, în fiecare zi, până la serviciu fac dus-întors 120 de kilometri. S-ar putea spune că, pe lângă polițist, sunt și conducător auto. Merg acasă și mai fac încă o tură de ”taximetrie” pentru că fiica mea a fost implicată până recent în foarte multe activități extrașcolare și am dus-o și adus-o cu mașina. Așadar iar conduc, deci mai adaug la cei 120 kilometri încă 20-30 kilometri. Oricum, asta mă ține în priză. În puținul timp liber pe care îl am, ajunsă acasă, dau jos mantia polițistului și îmbrac acea haină a femeii, a mamei și a soției și fac tot ceea ce fac toate femeile acasă. Dacă prind câteva minute libere sau dacă la un sfârșit de săptămână nu am alte activități, atunci citesc foarte mult, spre disperarea celor de acasă pentru că atunci când pun mâna pe o carte uit să o dau jos din mână. Am perioade în care, dacă vreau să mă relaxez, îmi iau un teanc de 3, 4, 5 cărți și atunci decretez că trei zile citesc. Așa îmi încarc bateriile, îmi țin creierul într-o activitate permanentă. Și pentru că m-ați întrebat de hobby-uri, fiica mea este hobby-ul vieții mele și mândria mea ce mai mare.

R: Unde vă vedeți peste 5 ani de zile? Tot în Poliția Municipiului Dej?

M.I.: Nu cred că o să ies foarte repede la pensie, sper să fiu sănătoasă și să fiu în continuare alături de colegii mei. Dacă mă întrebați ca și locație… am făcut într-o zi un remember și pe parcursul celor 25 de ani de carieră am schimbat foarte multe locuințe. Sper să rămân în Dej. Având în vedere că acasă înseamnă pentru mine acolo unde îmi este bine mie și familiei mele și acolo unde serviciul meu este așa cum vreau eu, sper ca la un moment dat să mă așez.

R: Ce sfat aveți să le dați tinerilor și mai ales tinerelor care își doresc să urmeze această carieră?

M.I.: Să își urmeze visul fiecare! Eu cred că fiecare om are un vis, iar pentru colegii din poliție cred că visul suprem al fiecăruia este să ajungă un erou în munca de poliție. Eu nu sunt eroină, dar încă visez să ajung!

Șeful poliției din Dej s-a născut în localitatea Lisa, județul Teleorman, însă de aproape 30 de ani se poate spune că este ”dejeancă prin adopție”, desfășurându-și activitatea în acest oraș. În anul 1987 a absolvit Facultatea de Drept București, iar apoi a lucrat ca procuror, în perioada 1987-1992, la Procuratura Locală din Dej.

Din anul 1992 și până în prezent activează în cadrul Poliției Municipiului Dej. Anul trecut, după o jumătate de an de interimat, șeful Poliției Dej a participat la concursul de ocupare definitivă a funcției pentru care a fost împuternicită șase luni. De la 1 mai 2014 este comandant ”cu acte în regulă”. Anterior, aceasta a ocupat timp de aproape 4 ani postul de adjunct al Poliției Municipiului Dej.

Mariana Ilieș, 51 de ani, este căsătorită și are o fiică în vârstă de 19 ani.

Experiență profesională:

• 05.2014 – prezent: Șef al Poliției Municipiului Dej/Inspectoratul de Poliție Județean Cluj

• 01.01.2014 – 30.04.2014: Împuternicit Şef al Poliţiei Municipiului Dej/ Inspectoratul de Poliție Județean Cluj

• 01.05.2010 – 01.01.2014: Adjunct al Şefului Poliţiei municipiului Dej/ Inspectoratul de Poliție Județean Cluj

• 01.06.2007–01.05. 2010: Ofiţer în cadrul Biroul de Investigarea Fraudelor din cadrul Poliţiei Municipiului Dej/ Inspectoratul de Poliție Județean Cluj

• 15.01.2000 – 01.06.2007: Şef birou Cercetări Penale Dej/ Inspectoratul de Poliție Județean Cluj

• 01.12.1993 – 15.01.2000: Ofiţer specialist în cadrul Biroului Cercetări Penale din Poliţia Municipiului Dej/ Inspectoratul de Poliție Județean Cluj

• 15.08.1992 – 01.12.1993:Ofiţer specialist III în cadrul Compartimentului Evidenţa Populaţiei din Poliţia Municipiului Dej/ Inspectoratul de Poliție Județean Cluj

• 01.09.1987 – 15.08.1992: Procuror în cadrul Procuraturii locale Dej/ Procuratura Judeţeană Cluj

Acest material de presă este conceput și publicat în cadrul proiectului „Femeia în viziunea mass-media – factor de echilibru și egalitate”, susținut cu fonduri europene prin POS DRU și derulat de Consiliul Județean Cluj în parteneriat cu SIVECO și Asociația Profesioniștilor din Presă – Cluj (APPC). Proiectul urmărește promovarea poveștilor de succes ale 60 de femei din Cluj – găsiți pe site-ul proiectului interviuri și reportaje despre clujence care au reușit în cariera lor ori au depășit prejudecăți de gen.