Conectează-te cu noi

Administraţie

Primăria Dej a publicat salariile angajaților. Vezi toate sumele

Publicat acum

pe

Pe site-ul Primăriei Municipiului Dej au fost publicate salariile angajaților din cadrul instituției, ca urmare a legii privind salarizarea unitară.

Legea prevede că “toate autorităţile şi instituţiile publice (…) vor publică la sediul propriu şi pe pagină proprie de internet, în datele de 31 martie şi 30 septembrie ale fiecărui an, şi vor menţine publicată o lista a tuturor funcţiilor din autorităţile sau instituţiile publice respective ce intră în categoria personalului plătit din fonduri publice, cuprinzând următoarele: salariul de baza, solda funcţiei de baza/salariul funcţiei de baza, indemnizaţia de încadrare sau indemnizaţia lunară, după caz; tipul, baza de calcul, cota procentuală, valoarea brută a sporurilor, compensaţiilor, adaosurilor, primelor şi premiilor eligibile pentru fiecare funcţie, precum şi baza legală a acordării acestora; valoarea anuală a voucherelor de vacanţă care urmează să fie acordate pentru o perioada lucrată de un an, precum şi baza legală a acordării acestora; valoarea anuală a indemnizaţiei de hrană care urmează să fie acordată pentru o perioada lucrată de un an, precum şi baza legală a acordării acesteia; orice alte drepturi în bani şi/sau în natură, dacă este cazul, precum şi baza legală a acordării acestora; orice informaţii cu privire la posibile limitări ale venitului salarial, precum şi baza legală a acestora”.

În ceea ce privește Primăria Municipiului Dej, la data de 30 septembrie 2017, cel mai mare salar îl are edilul Morar Costan (11.871 lei), urmat de viceprimarul Teodora Muncelean (9.969). Pe poziția a treia este situat secretarul unității administrativ-teritoriale, cu 7540 lei.

Un director general este răsplătit cu 7207 lei, un arhitect șef încasează 6859 lei, iar un director general adjunct se alege cu 6757 lei. Directorii, șefii de compartiment și directorul executiv primesc 6656 lei, în timp ce directorul adjunct, contabilul șef, inginerul șef, șeful de sector și directorul executiv adjunct este răsplătit cu 6047 lei.

Tot în categoria ”funcții publice de conducere” este prevăzut că șeful de serviciu și arhitectul șef la nivel de oraș încasează 5844 lei, iar un șef de birou sau de serviciu 5655 lei.

Cât câștigă un auditor, un consilier sau un referent de specialitate, aflați din atașamentul de mai jos. Tot acolo puteți vedea care este salariul unui secretar, unui agent agricol sau unui polițist local.

salarii_PrimariaDej

Reclamă
Click pentru a comenta

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

RECLAMĂ

RECLAMĂ

PUBLICITATE

TU AI DAT LIKE?

ABONEAZĂ-TE PENTRU ȘTIRI VIDEO

PUBLICITATE

CAUTĂ CE TE INTERESEAZĂ

Web Doar pe Dej24.ro

DONEAZĂ

Dacă doriți să sprijiniți financiar Dej24.ro, CLICK pe butonul de mai jos pentru a dona orice sumă de bani.

PARTENER