E oficial! Prețul unui bilet de intrare la Parcul Balnear Toroc Dej va fi 25 de lei. Decizia a fost luată, azi, de Consiliul Local Dej....
Primarul comunei Mica, Tiberiu Zelencz a anunțat că s-a obținut autorizația de construire a proiectului “Înființare sisteme de distribuție rețele de gaze naturale în comuna Mica”....
Consilierii locali din Dej se vor întruni joi, 25 februarie, de la ora 13, într-o ședința ordinară. Ședința va avea loc online, prin videoconferință. Pe ordinea...
După ce un consilier local a cerut păreri, pe Facebook, privind amplasarea unui simbol – respectiv a unei locomotive – în zona supermarketului Kaufland, primarul Morar...
În cadrul parteneriatului internațional derulat de Școala Gimnazială ”Avram Iancu” Dej, prin intermediul programului ”Erasmus+”, zilele trecute a fost organizată conferința ”Portofoliul meu școlar mă ajută...
Președintele Consiliului Județean Cluj, Alin Tișe a decis acordarea titlului de Cetățean de Onoare al Județului Cluj – „Clujean de Onoare” tuturor cadrelor medicale clujene aflate...
La sfârșitul lunii iulie au început lucrările de amenajare a Pădurii Bungăr, în cadrul proiectului ”Reconversia și refuncționalizarea terenurilor și suprafețelor degradate neutilizate din Pădurea Bungăr, Municipiul...
Primarul Morar Costan a anunțat că au început lucrările de amenajare a Pădurii Bungăr, în cadrul proiectului ”Reconversia și refuncționalizarea terenurilor și suprafețelor degradate neutilizate din...
Președintele Consiliului Județean (CJ) Cluj, Alin Tișe va supune spre aprobarea plenului forului administrativ județean, în cadrul ședinței ordinare ce va avea loc joi, 30 iulie...
Primăria Municipiului Dej a transmis un RAPORT PRELIMINAR privind lista proiectelor sportive si culturale selectate pentru a primi finanțare nerambursabilă. Comisia de selecție înființată conform ‘art....