Lumina Sfântă de la Ierusalim a ajuns în această seară, în jurul orei 23, la Dej, fiind primită de protopopul Ioan Buftea. Lumina Sfântă a ajuns,...
Primarul municipiului Dej, Morar Costan a transmis un mesaj cu ocazia sărbătorilor pascale. ”Învierea Domnului nostru Iisus Hristos, simbolizează sacrificiul, biruința vieții și a credinței, semnificații...
Sunt două scenarii pe care epidemiologii le iau în calcul, după Paști, afirmă Doina Azoicăi, președintele Asociației de Epidemiologie. ”Scenariul mai puțin optimist – nerespectarea măsurilor,...
Vinerea Mare este sărbătorită de creştinii ortodocşi, anul acesta, pe 17 aprilie. Cunoscută şi ca Vinerea Paştilor, Vinerea Seacă sau Vinerea Patimilor, aceasta este o zi...
Deputatul dejean Cornel Itu a transmis un mesaj, prin intermediul publicației noastre, cu ocazia Sfintelor Paști. ”Suntem în pragul Sărbătorii Învierii, un miracol care se petrece...
Joia Mare este o zi încărcată de simbolitate pentru creştini. În acestă zi deosebită sunt unele dintre cele mai importante momente din Săptămâna Patimilor. Joia Mare...
Ministrul Afacerilor Interne, Marcel Vela a anunţat astăzi că, în urma unor discuţii cu Patriarhia Română, au fost stabilite măsuri pentru a permite credincioşilor „să se...
Peste un milion de români îşi serbează astăzi, de Duminica Floriilor, ziua onomastică. Numele de flori sărbătorite, astăzi, de Florii: Anemona, Brânduşa, Camelia, Codrin, Codrina, Codruţ,...
Peste un milion de români, alături de alți peste un miliard de credincioși catolici și protestanți din întreaga lume sărbătoresc astăzi, 12 aprilie, Învierea Domnului. Paștele...
Ortodocşii prăznuiesc, duminică, 12 aprilie, Floriile sau Duminica Stâlpărilor, cea mai importantă sărbătoare care vesteşte Paştele, rememorând intrarea lui Iisus în Ierusalim. În jurul acestei sărbători...