Poliţiştii clujeni au deschis un dosar penal pentru purtare abuzivă faţă de un învăţător din comuna Jucu care a lovit cu un indicator din lemn un...
Plenul Senatului a adoptat miercuri propunerea legislativă pentru modificarea articolului 109 din OUG 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice care prevede că radarele vor fi instalate...
Persoanele cărora urmează să le expire paşaportul vor fi avertizate prin SMS, printr-un sistem de notificare ce a devenit funcţional de miercuri, 7 martie, anunță Agerpres....
Senatul a adoptat, în şedinţa de miercuri, propunerea legislativă prin care se stabilesc limite de zgomot maxim admisibile în locuinţe şi instituţii publice şi amenzi pentru...
Liderul Sindicatului Sanitas Cluj, Ştefan Roman, susţine că Legea salarizării unitare a produs o serie de inechităţi şi avertizează că unii salariaţi din sistemul sanitar...
Opt sindicate din Poliţie au încheiat un protocol de colaborare, obiectivul fiind crearea unui cadru juridic pentru soluţionarea revendicărilor comune printr-un protest de amploare ce...
Tibi Uşeriu a reuşit să parcurgă în 50 de ore aproape 250 de kilometri. Deşi au trecut două zile şi jumătate de la debutul cursei, bistriţeanul...
Un grav accident de circulație, soldat cu un mort și două persoane rănite, s-a produs azi-noapte, puțin după ora 02:00, între localitățile bistrițene Șintereag și Șieu...
Ieri, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Beclean au reținut trei bărbați, cu vârste cuprinse între 19 și 46 de ani, toți din județul Cluj, bănuiți de...
Echipa de fotbal Unirea Dej a fost învinsă cu scorul de 2-0, pe stadionul Cluj Arena, de formația Universitatea Cluj. Partida din Cluj-Napoca, disputată în această...