Serialul ”Parcul Balnear Toroc Dej, închis de DSP Cluj!” continuă astăzi cu episodul trei! Nu numai că am primit confirmarea oficială că DSP a pus zăvorul...
Dej24.ro a avut dreptate! Parcul Balnear Toroc Dej s-a închis ca urmare a controlului DSP Cluj, nu pentru ”lucrări de reparații”, așa cum am fost anunțați...
Parcul Balnear Toroc Dej se va închide câteva săptămâni! DSP Cluj a efectuat un control și a găsit mai multe nereguli acolo, însă Primăria Municipiului Dej...
Prima ediție Toroc Fest s-a dovedit a fi un real succes, chiar dacă spectatorii prezenți în incinta Parcului Balnear Toroc au fost speriați la un moment...
Primăria Municipiului Dej anunță instituirea de SENS UNIC în zona Parcului Balnear Toroc, cu scopul fluidizării circulației. Măsura luată de Comisia de Sistematizare a Circulației instituie SENS...
Primăria Municipiului Dej organizează sâmbătă, 5 mai, de la ora 17:00, la Parcul Balnear Toroc, evenimentul Toroc Fest. În cadrul evenimentului, pe scena care va fi...
Tarifele la Parcul Balnear Toroc Dej vor crește simțitor din această vară, decizia fiind luată de Consiliul Local. Astfel, dejenii vor scoate mai mulți bani din...
Parcul Balnear Toroc din Dej urmează să-și închidă porțile în această primăvară, cel mai probabil în luna aprilie, conform edilului Morar Costan. Potrivit acestuia, decizia s-a...
Parcul Balnear Toroc din Dej se află, în această perioadă, într-un amplu proiect de modernizare și extindere, iar un clujean vine cu propria idee în vederea...
O nouă ediție a Cupei Vicențiu Serv la minifotbal urmează să aibă loc peste o lună în municipiul Dej. A devenit deja o tradiție ca omul...