Eveniment
ACCIDENT GRAV pe strada Șomcutului din Dej. TREI PERSOANE au ajuns la spital – FOTO/VIDEO
Publicat acum
9 anipe
Un grav accident de circulație, soldat cu trei victime, a avut loc în această dimineață, în jurul orei 8, pe strada Șomcutului din Dej.
Un apel la 112 a anunțat în această dimineață producerea unui accident de circulație pe strada Șomcutului din Dej. La fața locului au intervenit mai multe echipaje de prim-ajutor, pompierii din cadrul Detașamentului de Pompieri Dej, dar și polițiștii.
Potrivit primelor informații, conducătorul unui autoturism care se deplasa dinspre localitatea Bobâlna înspre Dej, cel mai probabil din cauza carosabilului umed și al vitezei excesive, a pierdut controlul asupra volanului, a părăsit șoseaua și s-a izbit violent de un cap de pod. În urma impactului, autoturismul s-a răsturnat pe plafon.
Trei persoane au fost rănite în urma accidentului, la fața locului intervenind două ambulanțe de la Dej și una de la Gherla. Personalul medical a acordat îngrijiri medicale victimelor, iar apoi le-a transportat la Spitalul Municipal Dej pentru investigații suplimentare.
Polițiștii criminaliști au efectuat cercetări la fața locului, urmând să stabilească circumstanțele exacte în care s-a petrecut accidentul rutier.
ACTUALIZARE IPJ CLUJ: „Un bărbat, de 36 ani, din comuna Cuzdrioara, în timp ce conducea un autoturism pe strada Şomcutului, din municipiul Dej, pe fondul neadaptării vitezei la condiţiile de drum, carosabilul fiind umed, a derapat şi a intrat în coliziune cu un cap de pod, răsturnându-se în afara carosabilului.
Accidentul s-a soldat cu rănirea gravă a conducătorului auto şi a doi pasageri, respectiv a doi bărbaţi de 27 ani, din comuna Bobâlna.
Poliţiştii continuă cercetările pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-a produs accidentul rutier”, se arată într-un comunicat de presă al IPJ Cluj.