Eveniment
PROTESTE în fața Spitalului Penitenciar Dej! Sindicaliștii cer DEMISIA ministrului Justiției – FOTO/VIDEO
Publicat acum
8 anipe
de
Dorin CocișAngajații din cadrul Spitalului Penitenciar Dej protestează astăzi în fața instituției, nemulțumiți de condițiile de muncă, numărul mare de ore suplimentare și de discriminările salariale din sistem.
Mitingul de protest a debutat în această dimineață, la ora 9:00, și a durat aproximativ două ore, până în jurul orei 11:00. Peste 30 de angajați din cadrul Spitalului Penitenciar Dej, alături de mai mulți colegi de la Penitenciarul de Maximă Siguranță Gherla, s-au adunat la intrarea din fața instituției dejene, ”înarmați” cu pancarte și fluiere, și au cerut demisia ministrului tehnocrat al Justiției, Raluca Prună.
Angajații au scandat, printre altele, „Jos, jos, jos, ministru mincinos”, „Rușine, rușine, rușine să vă fie”, „Demisia, demisia, demisia” sau „Cioloș nu jubila, ne vom da la Pruna ta”.
Protestele continuă și în interiorul mai multor penitenciare până când Guvernul României va reacționa.
Pe lângă angajații din cadrul Spitalului Penitenciar Dej, mai protestează astăzi și angajații penitenciarelor din Bacău, Satu Mare, Bistrita și Slobozia. La penitenciarele Aiud, Arad, Găești, Botoșani și Galați protestele vor avea loc mâine, 13 octombrie.
Angajații din penitenciare vor continua cu un mare miting în fața Ministerului Justiției pe data de 18 Octombrie. În paralel mii de acțiuni în justiție vor fi depuse împotriva Guvernului României și a reprezentanților patronatului până la nivelul de director de penitenciar, precizează reprezentanți ai sindicatului „Omnia”.
Angajații sunt nemulțumiți de condiţiile de lucru din închisori, numărul mare de ore suplimentare şi discriminarile salariale.