Ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Adrian Oros, are un teren intravilan de 1.700 de metri pătraţi şi un teren agricol de 4.100 de metri pătraţi, cumpărate...
Noul prag maxim de tarifare este unul tranzitoriu, până la adoptarea unui tarif de terminare a apelurilor la puncte mobile unic la nivel european preconizată a...
Marți, 3 decembrie, în jurul orei 14:20, polițiștii din cadrul Poliției municipiului Cluj-Napoca, angrenați într-o acțiune pentru prevenirea furturilor din mijloacele de transport în comun, au...
Deputatul PNL Robert Sighiartău a afirmat că, începând cu 1 ianuarie 2020, odată cu eliminarea supraaccizei la carburanţi, românii vor plăti, în medie, cu 20 de...
Peste 90% dintre pietonii români traversează neregulamentar cel puţin de câteva ori pe an, iar aproape 50% recunosc că traversează neregulamentar de mai multe ori pe...
Un incendiu a izbucnit în urmă cu puțin timp, în jurul orei 18:45, în localitatea Apahida, în zona Sub Coastă. Din primele informații, incendiul se manifestă...
Un accident de circulație a avut loc în urmă cu puțin timp, în jurul orei 14:35, pe strada Bistriței din municipiul Dej. Din primele informații, două...
Primăria Municipiului Dej în colaborare cu soliști ai Operei Naționale Române din Cluj-Napoca organizează Concertul de colinde ,,Acasă de Crăciun”. Concertul va avea loc la Centrul...
Un bărbat condamnat la închisoare pentru deținere de droguri de risc a fost identificat și reținut de către polițiștii din Gherla. La data de 3 decembrie,...
Polițiștii gherleni au depistat un bărbat în timp ce conducea un autoturism pe D.J. 109C pe raza localităţii Ţaga, deşi nu deţine permis de conducere. La...