Administraţie
37 străzi din Dej vor fi modernizate prin programul ”Anghel Saligny” – FOTO
Publicat acum
2 anipe
Primăria Municipiului Dej și Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației au semnat contractul de finanțare pentru investiția ”Modernizare străzi în municipiul Dej” -37 străzi.
Proiectul depus de Primăria Dej este finanțat prin Programul Național de Investiții ”Anghel Saligny” și are o valoare de aproximativ 33 milioane lei (peste 6,6 milioane euro).
Investiția vizează modernizarea a 37 străzi din municipiu: Dobrogeanu Gherea, Vasile Alecsandri, 22 Decembrie 1989, Tudor Vladimirescu, Mihail Kogalniceau, Gheorghe Doja, Ion Luca Caragiale, Corbului, Cărăușilor, Pomilor, Smârdan, Bogdan Petriceicu Hașdeu, Florilor, Dealul Rozelor, Vidin, Țibleșului, Orizont, Pepineriei, Cartier 7 noiembrie (Aleea Galaxiei, Aleea Saturn, Aleea Venus, Aleea Jupiter, Aleea Mercur), cartier Griviței (Victor Motogna, George Mânzat, Legătură Vest, Legătură Est), Cartier Slatinei, Iederei, Gorunului, Trandafirilor, Zambilelor, Dealul Viilor, Albinei, Huhurez, 1907, Pintic.
”În cadrul lucrărilor se va moderniza partea carosabilă, vor fi amenajate trotuare acolo unde permite lățimea străzii, se vor realiza lucrări ce au drept scop colectarea, transportul si evacuarea apelor pluviale, se vor construi sau reabilita podețe”, informează Primăria Municipiului Dej.