Naţional
Sezonul turistic deschis în Grecia. Condițiile în care românii pot merge în vacanță
Publicat acum
4 anipe
Grecia a deschis oficial sezonul turistic pentru străini. Pot intra în Grecia turiști din țările Uniunii Europene, inclusiv români, din Marea Britanie, Israel, Rusia sau Statele Unite. Autoritățile elene cer dovada vaccinării, test COVID negativ sau o dovadă a infectării cu SARS-CoV2 cu cel mult 9 luni înainte de a intra în Grecia.
Accesul se poate face pe cale aeriană sau terestră. Pe uscat, sunt deschise două puncte vamale cu Bulgaria (Kulata-Promachonas și Svilengrad-Ormenio) și unul cu Macedonia de Nord, în timp ce punctul de trecere a frontierei Makaza este rezervat doar transportatorilor de mărfuri, potrivit Ministerului de Externe.
Turiștii trebuie să arate dovada că au trecut 14 zile de la rapel, în cazul celor vaccinați împotriva COVID-19. Documentul care atestă efectuarea vaccinării trebuie să fie redactat în limba engleză. De asemenea, cei care care au avut COVID trebuie să prezinte o dovadă emisă de un laborator autorizat din statul de proveniență, prin care se confirmă faptul că persoana în cauză a fost diagnosticată pozitiv cu COVID-19, într-o perioadă cuprinsă între 2 și 9 luni anterior datei sosirii în Grecia.
Pentru cei care nu sunt vaccinați și nu au fost infectați, e nevoie de un test negativ PCR făcut cu cel mult 72 de ore înainte. La granițe pot fi supuși unei testări aleatorii și, dacă testul este pozitiv, intră în carantină sau li se poate refuza accesul în Grecia.
MAE amintește că străinii care merg în Grecia trebuie în continuare să completeze formularul PLF (Passenger Locator Form) cu cel puțin 24 de ore înaintea începerii călătoriei, indiferent de statul din care sosesc.
În continuare, masca este obligatorie în locurile publice, dar nu și pe plajă., iar măsurile de distanțare socială trebuie respectate.
Măsurile sunt în vigoare până în 24 mai 2021, ora 06:00.