Ştiri din zonă
TRAGEDIE. Trei tineri, din Cluj și Bistrița, s-au răsturnat cu un Maseratti și au murit – FOTO/VIDEO
Publicat acum
4 anipe
Un grav accident, soldat cu trei morți, s-a produs azi-noapte în zona localității Poiana Stampei din județul Suceava.
Din primele informații, un autoturism Maserati în care se aflau trei tineri s-a răsturnat în afara șoselei, pe DN17, în Pasul Tihuța. Trei tineri – de 23, respectiv doi de 30 de ani – au rămas încarcerați, fiind găsiți de salvatori în stare de inconștiență. Pompierii au acționat zeci de minute pentru extragerea victimelor dintre fiarele contorsionate, iar apoi, pentru resuscitare.
Din păcate, în ciuda eforturilor medicilor, toți cei trei tineri au fost declarați decedați.
Bistriteanul.ro scrie că totul ar fi pornit la un chef cu doi bistrițeni, în Pasul Tihuța. Li s-a alăturat un prieten din Cluj, care i-a chemat să vadă bolidul ”în acțiune”. Șoferul a pierdut controlul volanului într-o curbă, a lovit un cap de pod și a fost aruncat într-o grădină de lângă drum. Un prieten de-al lor a pornit cu o altă mașină după ei, însă a ajuns prea târziu.