Naţional
Nunțile și botezurile, până la 2 noaptea
Publicat acum
3 anipe
Guvernul a aprobat modificarea hotărârii privind prelungirea stării de alertă, astfel încât nunţile şi botezurile se vor putea desfăşura până la ora 2 noaptea.
”Un lucru foarte bun, o veste foarte bună în ceea ce priveşte nunţile şi botezurile – ele pot să rămână deschise până la ora 2 noaptea”, a declarat Florin Cîţu.
Comitetul Național pentru Situații de Urgență adoptă prezenta HOTĂRÂRE:
Art. 1 – Se propune ca activitatea cu publicul a operatorilor economici care desfășoară activități de preparare, comercializare și consum al produselor alimentare și/sau băuturilor alcoolice și nealcoolice, organizată în cadrul evenimentelor private (nunți și botezuri), să fie permisă până la ora 2,00.
Art. 2 – Hotărârea nr. 28 din 14.05.2021 a Comitetului Național pentru Situații de Urgență, cu modificările și completările ulterioare prin hotărârile Comitetului Național pentru Situații nr. 32 și 35, se modifică și se completează astfel:
1. La art. 3 alin. (2) se abrogă lit. e).
2. La art. 3 alin. (2) după litera s) se introduc două noi litere t) și u), cu următorul cuprins:
t) lucrătorii transfrontalieri care intră în România din Ungaria, Bulgaria, Serbia, Ucraina sau Republica Moldova;
u) elevii/studenţii, cetăţeni români sau cetățeni cu domiciliul sau reşedinţa în afara României, care frecventează cursurile unor instituții de învățământ din România, fac naveta zilnic către acestea și prezintă documente doveditoare, sau care au de susţinut examene de admitere ori pentru finalizarea studiilor sau care încep studiile în unităţi/instituţii de învăţământ de pe teritoriul ţării ori se deplasează pentru activităţi legate de începerea, organizarea, frecventarea sau finalizarea studiilor, precum și însoțitorii acestora în situația în care sunt minori.
Art. 3 – Prezenta hotărâre se comunică tuturor componentelor Sistemului Național de Management al Situațiilor de Urgență, pentru punere în aplicare prin ordine și acte administrative ale conducătorilor acestora.