Eveniment
Le-a mărturisit polițiștilor din Dej că nu are permis și că a consumat alcool

Publicat acum
4 anipe

Ieri, polițiștii din cadrul Secției 5 Poliţie Rurală Dej au oprit pentru control un autoturism care se deplasa pe DJ161, pe raza comunei Panticeu.
Cu ocazia verificărilor efectuate, s-a stabilit faptul că, la volanul autoturismul se afla un tânăr de 21 de ani, din comuna Panticeu, care le-a declarat verbal polițiștilor faptul că nu posedă permis de conducere și că a consumat alcool înainte de a se urma la volan.
În urma verificărilor efectuate, s-a stabilit că cele relatate de tânăr se confirma.
Totodată, testarea acestuia cu aparatul etilotest a relevat o concentrație de 0.19 mg/l alcool pur în aerul expirat.
În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere, faptă prevăzută și pedepsită de Codul penal.
Citește și:
Șofer din Gâlgău, aflat sub aburii alcoolului, oprit în Fodora. A refuzat prelevarea probelor
Noapte fierbinte, pe bani, între un polițist din Cluj și o femeie. De ce dimineață au bătut la ușă colegii polițistului
SIMULARE | Câte posturi din Primăria Dej ar trebui reduse. VEZI situația comunelor din apropiere