Ştiri din zonă
Șofer beat, depistat prin Sântioana
Publicat acum
3 anipe
Ieri, în jurul orei 12.25, polițiștii Secției 7 Poliție Rurală Gherla au depistat un conducător auto în vârstă de 32 de ani, din județul Bacău, în timp ce conducea un vehicul pe DJ109C, în localitatea Sântioana, comuna Țaga, deși se afla sub influența băuturilor alcoolice.
Testarea cu aparatul etilotest a relevat o concentrație de 0,54 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care cel în cauză a fost condus la o unitate medicală unde i-au fost recoltate probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge.
În cauză sunt efectuate cercetări privind săvârșirea infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.