Naţional
După caniculă, FURTUNĂ. Cod PORTOCALIU în județul Cluj și alte 10 județe
Publicat acum
3 anipe
Administraţia Naţională de Meteorologie a emis joi o nouă avertizare Cod portocaliu de instabilitate atmosferică deosebit de accentuată în 11 judeţe din vestul şi nord-vestul ţării, valabilă până vineri dimineaţa.
Potrivit meteorologilor, în perioada 15 iulie, ora 16:00 – 16 iulie, ora 6:00, în judeţele Timiş, Arad, Bihor, Sălaj, Satu Mare, Maramureş, Bistriţa Năsăud, Cluj, Hunedoara, Caraş-Severin, precum şi în zona montană a judeţului Alba vor fi perioade cu instabilitate atmosferică deosebit de accentuată. Vor fi vijelii puternice, intensificări ale vântului cu rafale de peste 80 – 90 km/h, grindină şi frecvente descărcări electrice.
Vor fi averse torenţiale, iar cantităţile de apă vor depăşi local 35 – 50 litri/mp şi izolat 70 – 80 litri/mp.
***
Administraţia Naţională de Meteorologie a emis o atenţionare Cod galben de caniculă şi disconfort termic valabilă joi şi vineri în Bucureşti şi în 30 de judeţe din Oltenia, Muntenia, Moldova, vestul Dobrogei şi, local, Transilvania.
Potrivit ANM, în sudul, estul şi centrul ţării, valul de căldură va persista şi local va fi caniculă, iar disconfortul termic ridicat. Indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăşi pragul critic de 80 de unităţi în cea mai mare parte a teritoriului pe parcursul zilei de joi iar vineri mai ales în regiunile extracarpatice. În aceste regiuni vremea se va menţine caniculară până la sfârşitul săptămânii.
Judeţele marcate cu Cod galben sunt: Suceava, Botoşani, Iaşi, Neamţ, Harghita, Mureş, Sibiu, Braşov, Covasna, Bacău, Vaslui, Galaţi, Vrancea, Buzău, Prahova, Dâmboviţa, Argeş, Vâlcea, Gorj, Mehedinţi, Dolj, Olt, Teleorman, Giurgiu, Călăraşi, Ialomiţa, Ilfov, Brăila şi Municipiul Bucureşti. De asemenea, afectate parţial de Codul galben sunt şi judeţele Constanţa şi Tulcea.