Ştiri din zonă
Și drogat, și băut la volan. A fost oprit azi-noapte
Publicat acum
4 anipe

În această dimineață, în jurul orei 04.00, în urma acțiunilor preventive desfășurate, polițiștii Biroului Rutier au întocmit un dosar penal și continuă cercetările pentru conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.
Vizat este un bărbat de 32 de ani, din Bistrița, conducător al unui autoturism înmatriculat în județul Cluj și care a fost oprit pentru control, pe o stradă din Bistrița. Rezultatul testării cu aparatul DRUG TEST a fost pozitiv în cazul substanței amphetamină, iar aparatul etilotest a indicat valoarea de 0,39 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Celui în cauză i-au fost recoltate probe biologice în vederea determinării alcoolemiei, iar cercetările sunt continuate de polițiștii Biroului Rutier, în cadrul unui dosar penal conform art. 336 din Codul Penal.
foto: arhivă
Citește și:

Noi acțiuni în sistem integrat în Dej și în localitățile din apropiere, care este scopul polițiștilor – FOTO

Cel mai vârstnic locuitor din Gherla, avansat la gradul de general de brigadă, la împlinirea a 110 ani

Dej, e timpul să râzi în hohote! Show de stand-up cu George Tănase, Ioana State și Mădălina Mihai













