Conectează-te cu noi

Eveniment

Acțiune a polițiștilor în Recea Cristur și Panticeu. S-au dat sancțiuni de peste 8000 de lei

Publicat acum

pe

În scopul menținerii unui climat optim de ordine și siguranță publică, prevenirii și combaterii oricăror evenimente de natură a perturba siguranța traficului rutier, polițiștii Secției 5 Poliție Rurală Dej au desfășurat o acțiune pe raza de competență.

Printre obiectivele urmărite de polițiști, s-a numărat și verificarea respectării legislației specifice stării de alertă, pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de Covid-19.

Activitățile preventiv-reactive au fost desfășurate în intervalele orare 08.00 – 11.00 și 13.00 – 15.00, o atenție deosebită fiind acordată comunelor Panticeu și Recea-Cristur.

Efectivele angrenate au legitimat un număr de 41 de persoane și au verificat în trafic 37 de autovehicule.

În urma neregulilor constatate, au fost aplicate 38 de sancțiuni, în valoare de 8.220 de lei. Dintre acestea, 34 au fost aplicate ca urmare a abaterilor aduse normelor de circulație pe drumurile publice.

Astfel, polițiștii au retras un certificat de înmatriculare pentru nereguli de ordin tehnic.

De asemenea, au fost aplicate 3 sancțiuni contravenționale în acord cu Legea 61/1991R și o altă sancțiune în conformitate cu Legea 171/2010.

Reclamă
Click pentru a comenta

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

RECLAMĂ

RECLAMĂ

PUBLICITATE

TU AI DAT LIKE?

ABONEAZĂ-TE PENTRU ȘTIRI VIDEO

PUBLICITATE

CAUTĂ CE TE INTERESEAZĂ

Web Doar pe Dej24.ro

DONEAZĂ

Dacă doriți să sprijiniți financiar Dej24.ro, CLICK pe butonul de mai jos pentru a dona orice sumă de bani.

PARTENER