Conectează-te cu noi

Ştiri din zonă

Omul de afaceri care controlează Sortilemn Gherla

Publicat acum

pe

FOTO - zf.ro Michael Brandhuber

FOTO – zf.ro Michael Brandhuber

Omul de afaceri care controleză Sortilemn Gherla este Michael Brandhuber, o persoană de succes în mediul de afaceri românesc.

Ziarul Financiar a început o serie de articole care prezintă poveştile celor mai importanţi 1.000 de oameni din mediul de afaceri din România prin prisma afacerilor pe care le conduc, a evoluţiei profesionale şi a studiilor absolvite. Articolele sunt realizate pe baza informaţiilor care stau la baza celei de-a opta ediţii a anuarului ZF „Who’s who in business. Cei mai importanţi 1.000 de oameni din business”, care va ieşi pe piaţă în această toamnă.

„Michael Brandhuber este un executiv şi antreprenor austriac venit în România în urmă cu aproape 20 de ani pentru a conduce, de la Bucureşti, operaţiunile din zona Balcanilor ale suedezilor de la IKEA. Timp de trei ani a gestionat activităţile de achiziţie şi trading ale gigantului suedez de mobilier şi decoraţiuni în România, Turcia şi Bulgaria.

În 1999, fostul Combinatul de Prelucrare a Lemnului (CPL) din Gherla (judeţul Cluj), care avea deja o istorie de aproape 40 de ani, a fost privatizat, Michael Brandhuber devenind acţionarul majoritar al companiei, adică al actualului producător de mobilă Sortilemn Gherla. El deţine în prezent 64% din producătorul de mobilă, un pachet de 35% fiind al asociatului său Ghişa Ludovic. Restul de 1% din acţiuni aparţin foştilor sau actualilor colaboratori şi angajaţi ai companiei.

Michael Brandhuber a ajuns să controleze în prezent unul dintre cei mai mari zece producători de mobilă de pe plan local, cu afaceri de aproape 200 de milioane de lei anul trecut şi un număr mediu de 1.375 de salariaţi. El a lucrat timp de 18 ani în cadrul IKEA, în Austria, Elveţia, Suedia, Polonia şi România, potrivit datelor ZF, iar acum compania pe care o conduce este unul dintre cei 40 de furnizori locali ai IKEA, de la care retailerului suedez cumpără atât mobilă, cât şi decoraţiuni. Produsele realizate pentru IKEA ajung pe pieţele din Europa (Suedia, Germania, Franţa sau Marea Britanie), în Arabia Saudită, Japonia, SUA şi Canada, precum şi în magazinul IKEA din Bucureşti.

Michael Brandhuber se “bate“ în prezent cu jucători precum Aramis Invest, Taparo, Italsofa, Cotta International, Plimob sau Ecolor, pe o piaţă care produce anual mobilă în valoare de 9,4 miliarde de lei şi care este dominată de fabrici din judeţele Maramureş şi Satu Mare”, potrivit Ziarului Financiar.

Reclamă
Protejat cu parola. Introdu parola pentru a vedea comentariile.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

RECLAMĂ

RECLAMĂ

PUBLICITATE

TU AI DAT LIKE?

ABONEAZĂ-TE PENTRU ȘTIRI VIDEO

PUBLICITATE

CAUTĂ CE TE INTERESEAZĂ

Web Doar pe Dej24.ro

DONEAZĂ

Dacă doriți să sprijiniți financiar Dej24.ro, CLICK pe butonul de mai jos pentru a dona orice sumă de bani.

PARTENER