Ştiri din zonă
Săptămână plină pentru polițiștii clujeni. Controalele și sancțiunile au curs în lanț
Publicat acum
9 anipe
de
Dorin CocișPoliţiştii clujeni au desfăşurat, pe parcursul săptămânii trecute, numeroase activităţi pentru siguranţa cetăţenilor, prevenirea faptelor antisociale şi pentru menţinerea ordinii şi liniştii publice.
În perioada 31 august – 6 septembrie a.c., poliţiştii din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Cluj au fost prezenţi în mijlocul comunităţii pentru a preveni şi combate activităţile ilicite.
Astfel, poliţiştii de ordine publică, de la rutieră, de investigaţii criminale, de la investigarea fraudelor şi luptători de intervenţie rapidă au efectuat 305 controale şi 61 de filtre rutiere.
În urma acţiunilor, au fost constatate 28 de infracţiuni (judiciare şi la regimul circulaţiei), dintre care 23 în flagrant delict.
De asemenea, au fost depistate 26 de persoane bănuite de comiterea de infracţiuni şi au fost puse în aplicare 3 mandate de executare a pedepsei închisorii.
Poliţiştii au intervenit şi au aplicat 769 de sancţiuni contravenţionale, dintre care 84 pentru nerespectarea normelor privind ordinea şi liniştea publică prevăzute de Legea nr. 61/1991 şi 14 la Legea nr. 333/2003 privind paza obiectivelor, bunurilor, valorilor şi protecţia persoanelor.
Siguranţa rutieră şi salvarea de vieţi sunt priorităţi ale poliţiei clujene. Astfel, pentru prevenirea accidentelor de circulaţie, poliţiştii rutieri au desfăşurat activităţi în urma cărora au aplicat 638 de sancţiuni, ca urmare a încălcării normelor O.U.G. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, dintre care 34 pentru încălcarea regimului legal de viteză şi 4 pentru consum de alcool.
Ca măsură complementară, poliţiştii au reţinut 43 de permise de conducere şi au retras 14 de certificate de înmatriculare auto.
FOTO – Arhivă